IAA Romania a luat cunostinta cu surprindere de votul Senatului Romaniei din data de 14 Decembrie 2015 pentru Proiectul L546/2015 – proiect ce prevede interzicerea a publicitatii pentru medicamentele fara prescriptie,si a tratamentelor medicale in televiziune si radio.

Asa cum am argumentat in consultarile cu Comisiile pentru Cultura si Media si de Sanatate Publica, cat si in toate documentele de pozitie emise pe aceasta tema, proiectul votat astazi in Senat reprezinta o noua interventie nenecesara a statului in modul de operare al unor industrii cu capital privat si cu investitii importante in Romania ce va avea consecinte economice negative fara a aduce niciun beneficiu cetateanului roman.

Masura propusa este fara precedent in Europa si contrara Directivei 2001/83/CE care permite statelor Europene publicitatea la medicamentele de uz uman disponibile fara reteta si exclude posibilitatea ca statele membre sa introduca in legislatia interna restrictii in aceasta privinta. Asa cum a confirmat si Curtea Europeana de Justitie, introducerea unor restrictii in alte cazuri decat cele permise expres de directiva compromite obiectivul de armonizare a pietei interne si echivaleaza cu o incalcare a obligatiilor asumate in baza tratatelor Uniunii Europene.

Legea adoptata limiteaza fara un motiv clar dreptul consumatorilor de a se informa in privinta ofertei farmaciilor si a tratamentelor medicale disponibile fara reteta, drept sustinut si de politicile guvernamentale de crestere a sanatatii publice, politici sustinute la nivel european de AESGP (Association of the European Self-Medication Industry).

 

Nu exista studii care sa ateste o tendinta de consum exagerat si nejustificat de medicamente in Romania.

Proiectul legislativ a fost aprobat in Senat desi Guvernul Romaniei, Ministerul Sanatatii, C.N.A., Comisiile de Cultura si Media si Comisiile de Sanatate din ambele Camere ale Parlamentului au emis rapoarte negative.

Pe de alta parte,

1. Publicitatea la medicamente si suplimente este deja reglementata strict prin 6 acte normative la nivel national, 3 directive europene, un Regulament al Comisiei Europene, dar si 3 acte si mecanisme de autoreglementare ale industriei de publicitate si media.

Legislatia actuala solicita in mod obligatoriu ca orice forma de comunicare comerciala la medicamente sa fie avizata de Agentia Nationala a Medicamentelor si a Dispozitivelor Medicale, inainte de expunerea acesteia catre consumatori. Pe langa acest filtru foarte necesar, exista coduri si documente de autoreglementare si coreglementare detaliate care functioneaza si sunt respectate de toate companiile active din industrie

2. Implementarea propunerii legislative nu va duce la o mai buna protectie a consumatorului impotriva abuzului de medicamente, asa cum precizeaza initiatorul legii in expunerea de motive, intrucat propunerea legislativa in forma actuala nu va impiedica accesul consumatorilor la comunicarea produselor medicale in totalitate ci doar la cea difuzata prin canale aflate sub jurisdictia romana.

3. Implementarea propunerii legislative va avea un impact profund negativ asupra industriei de publicitate, avand in vedere ca in 2014 suma totala investita in publicitatea media pentru medicamentele fara prescriptie si suplimente s-a ridicat la 57,5 Mil euro (sursa Kantar Media si estimari IAA) ceea ce reprezinta aproximativ 19% din totalul pietei de publicitate (estimata in total la 313 mil euro pentru 2014– sursa MediaFactBook- Initiative Media 2015). Implementarea propunerii legislative ar avea un impact devastator intr-o piata ale carei bugete s-au redus deja cu 50% fata de 2009 si va si va conduce la scaderea increderii investitorilor in mediul de afaceri din Romania.

4. Aceasta masura va determina in mod direct o scadere a nivelului taxelor si impozitelor, ceea ce va afecta major bugetul de stat. In acelasi timp, avand in vedere ca publicitatea este esentiala pentru sustinerea televiziunilor independente in Romania, efecte negative se vor produce si asupra posturilor de radio si TV.

Asociatia IAA Romania solicita Presedintelui Romaniei sa nu promulge aceasta Lege si sa o trimita Parlamentului pentru reexaminare. Limitarea accesului la informatie pe canalele media (TV si radio) este contrara misiunii Parlamentului de a veghea asupra interesului cetateanului si a libertatii de exprimare.

IAA Romania va continua dialogul cu autoritatile competente pentru remedierea efectelor aprobarii proiectului L546/2015 si ramane in continuare deschisa pentru orice informatii pe aceasta tema.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.
Our media: Top10CasinoOnline.COM.