100% BREEAM: CTP devine primul dezvoltator industrial care își certifică toate clădirile la cele mai înalte standarde de mediu

0
1403

 

București, 27 ianuarie 2021 – Dezvoltatorul comercial imobiliar CTP deține cel mai performant portofoliu de proprietăți industriale și logistice din punct de vedere al sustenabilității din Europa Centrală și de Est. Astfel, CTP deține un total de 292 de clădiri în aproximativ 100 de locații diferite din șase țări care au primit calificativul „Very Good” sau unul superior conform standardelor BREEAM.

În parcurile CTP, toate clădirile care puteau fi certificate și care au fost finalizate până la 1 ianuarie 2020 vor primi certificarea BREEAM cu un calificativ “Very Good” sau unul superior. “Certificarea întregului portofoliu a fost o provocare – niciunul dintre competitorii din regiune nu a reușit să obțină această performanță. Suntem bucuroși că proiectul a fost unul de success, ceea ce confirmă faptul că proprietățile noastre sunt cu adevărat eficiente din punct de vedere energetic și că îndeplinesc multe criterii importante pentru mediu. Niciun alt dezvoltator din Cehia sau din Europa Centrală și de Est nu și-a supus un număr atât de ridicat de clădiri unei verificări atât de amănunțite din punct de vedere al designului, structurii, utilității și sustenabilității. La CTP, nu ne rezumăm cu această verificare doar la noile clădiri pe care le construim, ci la întreg portofoliul,” adaugă Martin Vaidiš, responsabil de proiectarea sustenabilă a clădirilor CTP.

Certificatul BREEAM In-Use se reînnoiește o dată la fiecare trei ani, ceea ce presupune o investiție considerabilă din partea CTP, având în vedere faptul că dezvoltatorul deține un portofoliu de dimensiuni mari de clădiri comerciale. Compania plănuiește să investească 1,75 milioane euro în certificarea clădirilor sale. Spre deosebire de cei mai mulți dintre competitori, care își cerifică clădirile doar pe durata construcției, CTP, din rolul de dezvoltator care și gestionează operațiunile pe termen lung ale proprietăților, se asigură că acestea sunt sustenabile de-a lungul întregului ciclu de viață. De aceea, compania a optat pentru sistemul mai costisitor, BREEAM In-Use, în cadrul căruia este evaluat și managementul facilităților și al chiriașilor clădirii, fără a căror cooperare certificatul nu poate fi obținut.

Certificarea tuturor proprietăților pentru un dezvoltator cu un portofoliu extins ca cel deținut și operat de CTP este unică în Europa,” confirmă Lenka Matějíčková, liderul Green Team în cadrul Arcadis, compania care s-a ocupat de majoritatea clădirilor CTP din portofoliu. Tot ea mai adaugă faptul că și alte companii vor urma acest trend.

“Reprezentanții BRE sunt încântați de colaborarea cu CTP pentru certificarea întregului portofoliu BREAAM In-Use. Obținerea calificativului “Very Good” sau “Excelent” pentru atât de multe clădiri este o dovadă a leadershipului asumat de CTP în minimizarea impactului activității sale asupra mediului,” a declarat Shamir Ghumra, Head of Building Performance Services.

“Am avut o abordare prietenoasă cu mediul înconjurător în cadrul construcțiilor clădirilor CTP chiar de la început și am adoptat principii din domeniul sustenabilității cu mult timp înainte ca acestea să devină un trend. Acest lucru ne-a oferit un mare avantaj față de competiție,” a declarat Martin Vaidiš. El consideră că, în ciuda faptului că este mai scump să construiești într-un mod sustenabil și că fondurile investite în această direcție au fost substanțiale, rezultatele acestor eforturi pot fi vizibile în dividende. Pe termen lung, clădirile verzi sunt mult mai eficiente pentru proprietari. Acestea consumă mai puține resurse precum apa sau energia electrică. Mai mult, în prezent, cele mai multe companii internaționale care închiriază spații logistice și industriale solicită acest tip de standarde de la dezvoltatori.

Lider mondial în certificarea clădirilor industriale

Cele mai multe clădiri industriale din portofoliul CTP au obținut rating-ul BREEAM “Very Good In-Use”; unele dintre ele au atins chiar nivelul “Excelent”. Acest lucru aduce standardul portofoliului CTP la nivelul BREEAM “Very Good”, ceea ce reprezintă o realizare excepțională, cu atât mai mult într-un context competitiv european. Rezultatul mediu al clădirilor CTP ajunge la 60.13%, un rating excelent. „În Cehia, CTP a obținut cel mai mare număr de certificări din piață, iar compania ocupă locul fruntaș în ceea ce privește numărul de clădiri industriale certificate care măsoară BREEAM In-Use din întreaga lume”, a adăugat Matějíčková.

Cum arată, de fapt, o clădire verde?

Astăzi, orice persoană care nu are cunoștințe despre sustenabilitate își imaginează o clădire care are o structură acoperită cu plante verzi. Însă, dacă o astfel de structură ar fi construită din materiale neecologice, prezența plantelor verzi nu ar fi de mare ajutor. Pentru o evaluare corectă a calității mediului, trebuie să aprofundăm evaluarea tehnologiei utilizate, a certificatelor privind impactul materialelor asupra mediului etc. Acoperișurile verzi, de exemplu, foarte populare și foarte vizibile, nu sunt o soluție potrivită pentru proprietățile imobiliare industriale. „Dacă ar fi să se acopere acoperișul unei clădiri industriale sau al unui depozit cu plante verzi, acest fapt ar conduce la creșterea semnificativă a amprentei de carbon cauzată de necesitatea consolidării structurii portante a clădirii, precum și a șarpantelor,” a explicat Martin Vaidiš. Prin urmare, clădirea verde de astăzi abordează, în primul rând, economisirea de energie printr-un înveliș al clădirii de înaltă calitate, iluminare eficientă cu LED și ventilație eficientă prin utilizarea recuperării căldurii. În viitor, utilizarea energiei în depozitele logistice va implica (parțial) conceptul de insule energetice, care pot fi create cu ajutorul acoperișurilor fotovoltaice. Acoperișurile oferă mult spațiu, de obicei nu foarte utilizabil, dar excelent pentru panourile fotovoltaice. În viitorul apropiat, CTP intenționează să instaleze centrale fotovoltaice pe acoperiș, în parcurile sale, cu scopul de a genera peste 20 de megawați la vârf. În viitorul mai îndepărtat, ambiția se ridică la 250 MWp. O altă caracteristică esențială a depozitelor de astăzi sunt sistemele inteligente de gestionare a clădirilor și o bază de date calitativă a datelor măsurate.

Esențial, de asemenea, este utilizarea materialelor cu emisii reduse de carbon și a produselor certificate, ecologice pe tot parcursul ciclului lor de viață. Vaidiš afirmă că viitorul depozitelor se referă, printre altele, și la utilizarea structurilor din lemn sau a materialelor reciclate. Adoptarea unei abordări corecte de reciclare a materialelor originale este necesară, de exemplu, dacă o clădire veche se află pe site-ul original brownfield.

Dacă ne referim la clădirile industriale verzi, trebuie să abordăm problema conservării apei. Apa este economisită, de exemplu, prin spălarea toaletelor cu apă gri purificată, deja utilizată o dată. Gestionarea apelor pluviale joacă, de asemenea, un rol, fie prin rezervoare de retenție pentru utilizare ulterioară (de exemplu, udare), fie prin infiltrații. Este foarte important ca apa de ploaie să fie lăsată în punctul de impact, nefiindu-i permisă scurgerea în canale sau evaporarea de pe un acoperiș verde.

 

 

Despre CTP Group

CTP este un dezvoltator și administrator european de proprietăți comerciale care oferă servicii complete în sectorul imobiliar. Grupul este specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. Portofoliul grupului CTP include 6 milioane m2 de proprietăți de clasă A în peste 100 de locații strategice în șapte țări din CEE: Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia, România, Polonia și Bulgaria. Ca parte din angajamentul său pe termen lung de a construi și a gestiona proprietăți sustenabile, CTP deja deține certificarea BREEAM cu calificativele „Very good” sau „Excellent” pentru 100% din portofoliul său și își propune să atingă performanța de a-și neutraliza amprenta de carbon până la finalul lui 2021.

espre CTP Groupstenabilitaterzii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here