20 de ani de Elit, cu angajați de nota 20

0
999

De la viziune, la depășirea așteptărilor: Cum a ajuns Elit  în topul angajatorilor din România

București, 21 decembrie 2022

Elit, una dintre cele mai importante companii de pe piața de produse din carne și mezeluri din România, a ajuns, în 20 de ani de activitate, în topul angajatorilor din țară, cu peste 2.000 de profesioniști care, cu pasiune și grijă pentru consumatori și clienți, contribuie zi de zi la crearea celebrului ”gust desăvârșit”.

 

De la momentul așezării primului produs Elit pe rafturile magazinelor alimentare, au trecut 20 de ani plini, o perioadă în care compania s-a adaptat și recalibrat încontinuu, pentru a răspunde prompt nevoilor pieței.

Potrivit lui Cristian Orădan, Director General Elit, în 2002, în Romania, la acel moment, oferta de produse  disponibilă în piață era una clasică, mai restrânsă numeric față de cea din prezent, clienții găseau doar câteva sortimente de salamuri și de cârnați, cu diferențe mici de preț între ele, iar lanțul de comercializare era unul restrâns și se limita la clienții locali.

20 de ani mai târziu, lucrurile arată cu totul altfel pentru industrie, dar și pentru Elit: În cele patru fabrici proprii, compania produce peste 300 de tipuri de mezeluri din toate categoriile – salamuri, cârnați, specialități, crenvurști, parizer, afumături, prospături, crud-uscate, mici – care ajung pe mesele românilor din toată țara, dar și peste hotare, prin cele 35 de magazine proprii, dar și prin intermediul lanțurilor de tip supermarket și hipermarket, cu ajutorul unei rețele de distribuție impresionante: 5 depozite logistice, peste 20 de depozite cross-docking plasate în mod strategic, 300 mașini frigorifice, 600 mașini în flota auto.

 

Toate acestea nu ar fi fost posibile fără aportul oamenilor pasionați – angajați loiali, care au fost alături de Elit încă de la înființare sau care s-au alăturat echipei pe parcurs, și care, cu dăruire, un simț aparte pentru preferințele consumatorilor și clienților, adaptabilitate și mult optimism, au ajutat compania să ajungă în topul producătorilor de mezeluri, dar și în topul angajatorilor din România.

 

Orice organizație este un caleidoscop al oamenilor care fac posibilă povestea succesului. Însă oamenii Elit, specialiști cu experiență în domeniu, cu o diviziune clară a rolurilor, o bună comunicare, diversitate și menținerea echilibrului între sarcini și munca în echipă, dar mai ales cu o loialitate ieșită din comun, au depășit înzecit așteptările companiei.

 

”Important este să știi să alegi oamenii, să ai încredere în ei și să îi motivezi, fiindcă la rândul lor vor putea să coordoneze echipele din subordine într-un mod devotat și cu dorința de a realiza împreună proiecte cu succes”, explică Voicu Vușcan, Administratorul Elit.

 

”Fiecare dintre colegii mei are povestea sa, cu parcursul său personal și profesional, care poate oferi o lecție de viață prin modul în care se raportează la o anumită situație. Cel care mă impresionează chiar și astăzi, după atâția ani de colaborare, este directorul nostru Cristian Orădan, care de 15 ani e prezent zi lumină în fabrica Elit și gestionează toată activitatea sa cu dedicare, în condițiile dificile de muncă, specifice industriei alimentare. Îți trebuie multă pasiune să faci treaba asta și de aceea îl respect și apreciez foarte mult”, completează reprezentantul Elit.

La rândul său, Cristian Orădan spune că succesul organizației se datorează în primul rând echipei din care este formată. ”Pasiunea de a oferi clienților mezeluri cu gust desăvârșit este ceea ce ne determină să fim mai buni în fiecare zi. Suntem perseverenți în fața provocărilor și oferim în mod constant rezultate pe măsura așteptărilor atât pentru angajați, cât și pentru clienții nostri, industrie dar și societate în general. Cheia succesului stă în capacitatea de a scoate în evidență calitățile fiecărui angajat, de a fructifica aceste calități și totodată, de a prelua de la fiecare ceea ce consideri că te ajută să devii mai bun – personal și profesional”, subliniază acesta.

 

 

Angajați de nota 20

 

O parte importantă din angajații de astăzi sunt alături de Elit încă din prima zi. Datorită lor, oameni direct implicați în procesul de producție, compania s-a dezvoltat într-un ritm continuu, extinzându-și în mod sustenabil capacitatea de producție, pas cu pas.

”În prag de sărbători, ne întoarcem cu multă recunoștință către colegii care ne sunt alături încă de la început. Chiar dacă au funcții atât de diferite, îi unește același fir roșu: seriozitate și pasiunea pentru calitate. Cu toții sunt neprețuiți, cu toții sunt angajați de nota 20. Le mulțumim, fără ei nu am fi devenit una dintre cele mai longevive companii din industria alimentară”, transmite Voicu Vușcan.

Printre angajații de nota 20, care sunt alături de Elit încă de la început, se numără Călin Alin, Elena Șerban și Sorin Borza.

 

Călin Alin, carmangier, își face jobul într-un mod desăvârșit, fiind zi de zi mulțumit că munca lui se vede în mezelurile care ajung pe mesele românilor. Produsele lui preferate sunt jumările și slănina, pentru că îi amintesc de gustul autentic de acasă. ”Elit mi-a oferit primul job din viața mea, acum 20 de ani. Nu aș fi crezut că voi rămâne atât de mult timp la primul meu angajator. Dar sunt bucuros că am făcut-o”, povestește Călin.

 

Elena Șerban, responsabilă de ambalarea produselor Elit, a avut un parcurs neașteptat de frumos, bazat pe multă muncă, seriozitate și multă deschidere către echipă. Produsele sale preferate sunt cârnații premiați Grătărel Plin de Carne. ”Elit este pentru mine a doua casă. Este genul de companie care îți oferă loc să crești, oameni de la care să înveți și o perspectivă pe care să ți-o dorești”, spune Elena.

 

Sorin Borza este șeful laboratorului uzinal și coordonatorul compartimentului Filtru-Livrare, dar la bază este medic veterinar. ”Am crescut odată cu Elit, la propriu și la figurat. Am învățat să comunic mai bine și să mă dezvolt așa cum nu aș fi crezut că voi putea vreodată”, mărturisește acesta. Preferații lui Sorin sunt cârnații Fuet Plin de Carne, ”un produs crud uscat de o calitate excepțională, cu o aromă aparte”.

Elit este un angajator preferat în zona Transilvaniei, acolo unde locurile de muncă sigure oferite de companie sprijină indirect crearea unui lanț valoric sigur și stabil, având un impact important asupra micilor magazine, furnizorilor locali din industrie sau furnizorilor de servicii adiacente.

În prezent, compania numără peste 2.000 de profesioniști pasionați de industria alimentară, iar numărul acestora va continua să crească, odată cu dezvoltarea viitoarei platforme logistice de mare capacitate la Alba Iulia. Astfel, cei care își doresc o carieră în industria alimentară într-o companie de top sunt așteptați să se alăture echipei Elit.

***

Despre Elit

Elit, parte a Grupului Smithfield din 2018, este una dintre cele mai importante companii de preparate din carne din România, cu o experiență de 20 de ani în domeniu și peste 2.000 de angajați. În cadrul celor 4 fabrici din Alba, Arad și București, Elit produce peste 30.000 tone de preparate din carne/an, acoperind o mare varietate de categorii, printre care cârnați, salam, șuncă, produse din carne afumată etc. Elit produce și comercializează prin intermediul unor mărci bine poziționate în piață: Elit, Plin de carne, Premia, Promo și Veri.

Mai multe detalii:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here