2021 ADUCE O NOUĂ IMAGINE PENTRU BERGENBIER PRIETENII ȘTIU DE CE

0
1276

București, 31.03.2021: Începând cu acest an, Bergenbier are o nouă imagine, mai modernă și adaptată trendurilor curente de design. Muntele a fost sursa de inspirație pentru această nouă imagine, care vine să completeze calitatea Bergenbier, atât de apreciată de iubitorii de bere.

Noua imagine Bergenbier glorifică simbolul muntelui, cel care a inspirat gustul răcoritor al berii. Pentru că muntele, ca și momentul în care bei un Bergenbier, aduce răcorirea atât la nivel fizic, cât și emoțional, reconectându-te astfel mai ușor cu bucuria din fiecare zi. Prin noua identitate vizuală, Bergenbier dezvăluie o nouă perspectivă asupra vieții, într-un mod autentic, prietenos.

“2021 este anul în care spunem o poveste simplă, al cărei succes se bazează pe două elemente: emoție și consecvență. Noul Bergenbier înseamnă aceeași bere de calitate, alături de noi oportunități. Avem o imagine nouă, iar singurul lucru care a rămas la fel este calitatea berii Bergenbier, reconfirmată cu experții și consumatorii.”, a declarat Mihai Voicu, Director General al Bergenbier SA.

În dezvoltarea noii imagini s-a pornit de la înțelegerea dorințelor și nevoilor consumatorilor, printr-o sondare atentă a opiniei iubitorilor de bere, cu sprijinul partenerilor specializați în cercetarea pieței. Cel ce se bucură de o bere Bergenbier e un om cu multe răspunderi, ce jonglează cu roluri multiple, încercând să facă față tuturor responsabilităților.

Noua identitate vizuală a fost dezvoltată în România de echipa Bergenbier împreună cu una dintre cele mai cunoscute agenții britanice de branding, cu reputație recunoscută în domeniu, Taxi Studio. Campania de comunicare locală a fost rezultatul colaborării cu agențiile Cohn & Jansen și The Public Advisors.

Pe lângă un spot TV, care rulează deja pe principalele stații și o campanie online originală, noua imagine Bergenbier va fi lansată oficial de Viorel Dragu (Vio), stand-up comedian, o personalitate autentică, înconjurată mereu deopotrivă de mulți prieteni și familie.

Berea Bergenbier s-a născut în România, în anul 1995 și deține unul dintre cele mai longevive și mai populare sloganuri din istoria publicității din România “PRIETENII STIU DE CE!”. Cu o notorietate de peste 95% în rândul consumatorilor, Bergenbier este recunoscută pentru susținerea pe care a oferit-o de-a lungul timpului iubitorilor fotbalului si pentru acțiunile de respnsabilitate socială din ultimii trei ani, ca parte din platforma de CSR “Răcorim România”, prin care au fost plantați peste 150.000 de copaci în zone reprezentative din România.

***

Despre Bergenbier S.A.

 

Bergenbier S.A. este unul dintre cei mai activi producători de bere de pe piaţa românească, activând în România din anul 1994. Compania operează în prezent o unitate de producţie la Ploieşti, iar echipa numără aproximativ 650 de angajaţi. Bergenbier S.A. face parte din grupul Molson Coors Beverages Company Central & Eastern Europe, unul dintre cei mai mari producători de bere din lume.

Portofoliul companiei cuprinde mărcile locale: Bergenbier – cu sortimentele Bere blondă, Bere blondă fără Alcool, Fresh Lemon și Fresh Grapefruit – şi Noroc precum şi mărcile internaţionale produse local: Staropramen Lager și Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Löwenbräu. Alături de acestea, Bergenbier S.A. importă și distribuie în exclusivitate specialitățile pragheze Staropramen Dark și Granat, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, cea mai iubită bere mexicană – Corona și berea albă nefiltrată Frazinskaner. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați bergenbiersa.ro sau pagina noastră de Facebook.

 

Despre Molson Coors

 

De peste două secole, Molson Coors fabrică băuturi care aduc oamenii împreună pentru a se bucura de toate momentele vieții. De la Coors Light, Miller Lite, Molson Canadian, Carling și Staropramen la Coors Banquet, Blue Moon Belgian White, Saint Archer Gold, Leinenkugel’s Summer Shandy, Creemore Springs și multe altele, Molson Coors produce unele dintre cele mai îndrăgite și emblematice mărci de bere realizate vreodată. În timp ce istoria companiei este înrădăcinată în bere, Molson Coors oferă un portofoliu modern care se extinde dincolo de industria berii cu cocktail-uri carbonatate, cafea, vin, kombucha, cidru și multe altele. Molson Coors Beverage Company este o companie cotată la bursă care operează prin Molson Coors America de Nord și Molson Coors Europe și este tranzacționată la New York și la bursa canadiană (TAP). Angajamentul companiei de a ridica standardele industriei și de a lăsa o amprentă pozitivă asupra angajaților noștri, consumatorilor, comunităților și mediului se reflectă în Our Beer Print și în obiectivele noastre de sustenabilitate 2025. Pentru a afla mai multe despre Molson Coors Beverage Company, vizitați molsoncoors.com sau pe Twitter @MolsonCoors.

 

—//—

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi [email protected] sau [email protected].

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here