- Junior Achievement (JA) România și Asirom continuă parteneriatul educațional început în anul 2021 cu proiectul JA Sensul Banilor.
- Profesorii și elevii vor beneficia de training și materiale educaționale pe teme de Educație economică și financiară, pe o platformă interactivă de învățare.
- La ediția precedentăa proiectuluiau participat 3.000 de elevi, coordonați de profesori din 42 de instituții de învățământ, din 27 de localități din țară, atât din mediul urban, cât și din cel rural.
„Unul dintre obiectivele noastre este susținerea educației și sprijinirea comunităților în care ne desfășurăm activitatea, construind împreună un viitor mai simplu și mai sigur pentru tinerele generații. Credem cu tărie că educația financiară, înțelegerea nevoii de prevenție și gestionarea resurselor sunt elemente importante în dezvoltarea abilităților sociale ale copiilor, reprezentând bazele pentru o societate modernă și un viitor prosper.’’, afirmă Cristian Ionescu, Președinte al Directoratului Asirom.
În acest an școlar, până în luna iunie, alți 3.000 de elevi din toată țara, din medii defavorizate economic, își vor îmbunătăți, cu sprijinul profesorilor, cunoștințele financiare, de la noțiuni economice simple legate de bani, bugetul familiei, resurse, la consum și economii, și vor fi motivați, prin exerciții atractive și simulări, pentru a putea lua în viitor decizii raționale legate de finanțele proprii în diferite situații.
Elevii vor fi provocați, lucrând în echipă cu colegii lor, dar și cu membrii familiei, să analizeze diferiți factori care pot influența din punct de vedere financiar și să descopere care sunt răspunsurile potrivite la întrebările:
- Cum ne putem administra corectbanii?
- Cum luăm cele mai bune deciziifinanciare?
- Cum putem economisi inteligent?
- Cum putemgestiona riscurile apărute?
„Elevii clasei mele au fost încântați de platformă și resursele din proiectul Sensul banilor, pentru că au avut posibilitatea să învețe lucruri noi despre finanțe și să își dezvolte abilități esențiale pentru viață, simulând situații reale, devenind mai responsabili și luând decizii privind utilizarea banilor.” – profesor coordonator clasă gimnaziu, Colegiul Național Pedagogic Ștefan cel Mare din Bacău
Informații pentru editori
Despre Asirom
Asirom VIG este una dintre cele mai importante companii de asigurări de pe piață, cu o experiență de 30 de ani în România. Compania are o rețea națională de 140 de agenții, 1.500 de agenți activi și numeroși parteneri externi.
Asirom face parte din Vienna Insurance Group (VIG), companie cu peste 200 de ani de experiență în domeniul financiar și lider pe piața asigurărilor, atât în Austria, cât și în Europa Centrală și de Est. VIG gestionează 50 de companii de asigurări din 30 de țări și are peste 25.000 de angajați. Grupul are cel mai bun rating în indicele ATX pe piața bursieră austriacă și este, de asemenea, listat la Bursa de Valori din Praga. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.asirom.ro
Despre Junior Achievement România
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională, cât și pentru dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „project based” sunt urmate anual de peste 250.000 de elevi și studenți din peste 1.900 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2022, organizația internațională a urcat pentru a patra oară în Top 10 ONG-uri din lume și a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org