4 din 10 români consumă vin cel puțin o dată pe săptămână. Studiu Reveal Marketing Research despre comportamentul de consum al românilor privind categoria vinurilor

0
2089
  • 4 din 10 români (39%) consumă vin cel puțin o dată pe săptămână, iar 29% de aproximativ 1-3 ori pe lună.
  • Vinul roșu este preferatul românilor, fiind consumat frecvent de 30% dintre aceștia.
  • Cramele din Moldova au cea mai mare notorietate (90%), iar vinurile din această regiune sunt preferate de către 76% dintre români.

În contextul în care România se află pe locul 13 în topul celor mai mari producători de vin din lume și pe locul 6 în Europa, potrivit estimărilor oficiale, Reveal Marketing Research și-a propus să investigheze care este peisajul consumului de vin în țara noastră. Ce obiceiuri de consum au românii, care sunt tipurile de vin preferate și care sunt cele mai cunoscute crame din România?

Cei mai mari consumatori de vin sunt și cei mai buni cunoscători ai brandurilor din categorie

Studiul Reveal Marketing Research a descoperit că segmentul heavy users (consumatori frecvenți de vin) este compus din 39% dintre români. Urmează segmentul medium users, format din 29% dintre respondenți – aceștia obișnuiesc să consume vin de aproximativ 1-3 ori pe lună. Low users (consumatorii ocazionali) reprezintă 21% dintre români. Aceste segmente corelează cu gradul de informare asupra mărcilor de vin din România. Cei care consumă vin cel puțin o dată pe săptămână (heavy users) cunosc în medie 7 branduri, iar cei cu un consum moderat (medium users) cunosc 6 branduri. Cei care beau vin ocazional (o dată la câteva luni sau mai rar – low users), în schimb, cunosc în medie doar 4 branduri din categorie.

Vinul roșu este preferatul românilor, fiind consumat cel mai frecvent

Principalele vinuri preferate sunt cele dulci și demi-dulci, consumate frecvent (cel puțin o dată pe săptămână), de peste 40% dintre români. În ceea ce privește culoarea preferată pentru consum, vinul roșu este cel mai apreciat, astfel că 30% dintre respondenți au declarat că obișnuiesc să-l consume cel puțin o dată pe săptămână. Pe locul al doilea, când vine vorba despre frecvența de consum, se află vinul alb menționat de un sfert dintre români (25%). Vinul rose, chiar dacă nu s-a aflat printre primele mențiuni (21% au spus că îl consumă frecvent), acesta a continuat să crească în preferințe în ultimii ani pe piața din România.

Cramele din regiunea Moldova sunt cele mai cunoscute de români (90%), având și consumul cel mai ridicat (76%)

Reveal Marketing Research a realizat, de asemenea, media notorietății cramelor din România. Astfel, studiul a ajuns la următoarele concluzii: cele mai cunoscute crame sunt cele din Moldova, menționate de 90% dintre consumatori, urmate de cramele din inima țării, Transilvania cu 70%, apoi de cele din Muntenia cu 62%.

Aceste rezultate pot fi utile pentru producătorii de vinuri la nivel de comunicare. Pentru a identifica cele mai bune strategii de comunicare cu publicul țintă, cramele pot apela la studii de imagine de brand pentru a descoperi ce aspecte influențează nivelul lor actual de notorietate și cum pot acționa pentru a-l îmbunătăți.

Pe lângă nivelul de notorietate, studiul a analizat și consumul declarat pentru cramele din România și a identificat din ce regiuni consumă în medie românii. Astfel că pe primul loc se află din nou cramele din Moldova (76%). Apoi, românii preferă să consume vinuri din Transilvania (49%) și Banat (39%).  Alte crame menționate de oameni sunt cele din regiunea Muntenia, preferate de 34%, Oltenia (25%) și cramele din Dobrogea (17%).

Despre Reveal Marketing Research

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de peste 12 ani companii din România și Europa.

***

Metoda folosită a fost CAWI (Computer Assisted Web Interview) și au fost derulate 1009 interviuri online cu respondenți cu vârsta peste 18 ani, online users, pe un eșantion reprezentativ la nivel național urban și rural, dintre care 908 consumatori de vinuri cel puțin ocazional. Studiul a fost realizat în perioada 25.02 – 3.03 2021. Eroare de eșantionare +/- 3%. Nivel de încredere 95%.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here