Data de 4 martie este un moment potrivit să ne amintim că dezastrele lovesc fără a ține cont de vreun criteriu. Acum un an nimeni nu își imagina că o pandemie ne va afecta așa cum a făcut-o. Chiar dacă atenția noastră este îndreptată aproape complet în acea direcție nu putem ignora faptul că pandemia COVID-19 nu anulează amenințarea altor dezastre naturale.
Evoluția asigurării obligatorii a locuințelor în 2020
2020 a fost un an special în care prioritățile și stilul de viață s-au schimbat pentru mare parte dintre români. Locuințele au devenit mai importante ca oricând în contextul pandemiei și al restricțiilor impuse. La nivelul pieței de asigurări, acest lucru s-a tradus printr-o ușoară creștere a gradului din acoperire printr-o asigurare obligatorie a locuinței. 1.753.520 de locuințe erau asigurate printr-o poliță PAD (asigurarea obligatorie a locuinței) la finalul anului 2020 gradul de cuprindere în asigurare ajungând la 19,28%, comparativ cu 19,18% în 2019.
Creșterea numărului de polițe PAD încheiate în 2020 s-a resimțit și la nivelul asigurărilor facultative de locuință, numărul acestora crescând și el ușor.
75% dintre polițele PAD active au fost încheiate în mediul urban și 25% în mediul rural. În funcție de tipul locuinței, 94,7% dintre polițele PAD au fost încheiate pentru cele de tip A și 5,3% pentru cele de tip B.
Regiunile cel mai bine acoperite prin asigurare sunt, în continuare, Transilvania (21% din totalul polițelor), București (20%) și Muntenia (18%). La polul opus, cea mai mică acoperire o întâlnim în Bucovina (3% din totalul polițelor), Maramureș (3%), Crișana (4%) și Dobrogea (4%).
Un semnal pozitiv este dat de primării cum sunt cele ale Brașovului, Aradului și, recent, a comunei Pantelimon, care a anunțat că de la jumătatea anului va face controale pentru a verifica încheierea asigurării obligatorii a locuinței. Prin implicarea autorităților, cresc semnificativ șansele ca numărul locuințelor asigurare să fie tot mai mare.
Și componenta de daune a înregistrat o ușoară creștere, PAID – Poolul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale achitând anul trecut despăgubiri în valoare de circa 5,66 milioane de lei, fata de 5,35 milioane de lei in 2019. În continuare inundațiile au provocat cele mai mari daune, ducând la despăgubiri de 4,07 milioane de lei, urmate de alunecările de teren, cu 1,46 milioane de lei și cutremurul, cu 128,096 lei.
”Obiectivul nostru major este să creștem gradul de acoperire prin asigurarea obligatorie a locuinței în România, ceea ce face ca orice creștere să fie importantă. Continuăm să fim principalul comunicator pe tema asigurării locuinței și resursele noastre se îndreaptă spre proiecte adresate tuturor categoriilor de public vizate de acest subiect. Demontăm mituri despre asigurările, explicăm necesitatea acestora, ne sprijinim partenerii și suntem activi, constant, pe toate segmentele care susțin o creștere a acoperirii prin asigurare a locuințelor românilor”, declară Nicoleta RADU, Director General, PAID România.
Planurile PAID România pentru susținerea segmentului asigurărilor de locuințe
PAID România susține proiecte ale unor entități precum ARCEN – Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate și Fundația Comunitară București, având convingerea că este esențială investiția în informarea, conștientizarea și pregătirea populației în eventualitatea producerii unui dezastru de proporții, cum a fost cutremurul din 4 martie 1977.
Pe lângă continuarea proiectelor de comunicare menite să aducă asigurarea locuinței cât mai sus în lista de priorități a românilor, PAID a dezvoltat și menține strategia implementată în 2020 cu privire la susținerea tuturor celor implicați în distribuția de asigurări de locuință, aceștia fiind cei în puterea cărora stă cel mai mult impulsionarea creșterii semnificative a gradului de cuprindere în asigurare.
De asemenea, începând cu luna martie, PAID are un site nou, actualizat cu cele mai recente informații despre asigurarea locuinței, precum și un portal care permite clienților să achiziționeze online polițe PAD.
”Ne asumăm cu responsabilitate rolul de a gestiona un produs de protecție financiară ce reprezintă un prim pas pentru orice român în planul personal de asigurare a locuințelor în fața dezastrelor naturale. În acest sens, ne aliniem cu strategiile promovate de actorii din piața de asigurări, prin UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România. De asemenea, continuăm să oferim susținere pieței de brokeraj în asigurări, reprezentată de entități precum UNSICAR – Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România și PRBAR – Patronatului Roman al Brokerilor de Asigurare -Reasigurare”, a completat Nicoleta RADU.
Dincolo de proiectele care vizează dezvoltarea segmentului asigurărilor de locuințe în România, PAID s-a implicat și în proiecte sociale menite să susțină lupta împotriva COVID-19.
Un exemplu îl reprezintă proiectul “Conectați la educație”, în care PAID România s-a implicat cu sprijinul Fundației Swiss Re. Proiectul a fost demarat de Asociația Lindenfeld, prin programul educațional Ajungem MARI și a ajutat peste 180 de copii din centre de plasament și familii defavorizate oferindu-le dispozitive electronice pentru a participa la activități educative și școlare online.
De altfel, sprijinirea educației reprezintă unul dintre pilonii de bază ai strategiei de CSR – Corporate Social Responsibility a PAID România. Printre altele, din 2021 compania se va alătura unor noi proiecte ale Asociației OvidiuRo și va sprijini Programul Bucureștiul Pregătit, inițiat de Fundația Comunitară București. Mai mult, PAID va continua să lucreze alături de ARCEN pentru dezvoltarea proiectului ANTISEISMIC DISTRICT.
”Prin tot ceea ce facem, arătăm că suntem o companiei solidă, pregătită oricând să reprezinte un ajutor foarte important pentru românii care înțeleg cât este de important să își protejeze locuințele prin asigurare. Avem cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est și 50 de parteneri cu ratinguri de cel puțin -A care ne susțin, în cazul în care va fi nevoie, să reconstruim împreună ceea ce un dezastru natural poate distruge într-o clipă, oricând. Ne dorim ca 4 martie să nu reprezinte doar un moment trist în care ne amintim ce s-a întâmplat în 1977 ci un moment în care să conștientizăm că acum, mai mult decât atunci, putem face ceva pentru a nu fi singuri în fața unui potențial dezastru”, a concluzionat Directorul General al PAID România.
***
Despre PAID – Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale
PAID este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr.260/2008.
Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundații, alunecări de teren.
Pentru emitere de polițe PAD online, vă rugăm accesați www.online.paidromania.ro
Mai multe informații pe www.paidromania.ro
Persoană de contact: Andrei Mehedințu – [email protected]