Sistemul de sănătate din România a beneficiat de o investiție din partea mediului privat în valoare de 3,3 milioane de Euro, suma fiind acordată doar de către o singură companie, care activează pe piața românească de 20 de ani.
Banii au fost direcționați către proiecte din domeniul medicinei de urgență, dar și către programe de prevenție sau tratare a unor afecțiuni critice.
1 milion de Euro a fost investiția pentru construirea Heliportului medical de la Spitalul Universitar de Urgență din București. Heliportul care funcționează pe timp de zi și de noapte a fost pus în funcțiune în decembrie 2019 și a fost deja benefic pentru sute de situații critice.
Investiții din bani privați au fost făcute la Spitalul Universitar de Urgență și în renovarea a 6 saloane dedicate transplantului de celule stem, printr-o colaborare cu Asociația Dăruiește Viață.
În zona de responsabilitate socială, împreună cu Fundația Filantropică Metropolis, a fost derulat un proiect de renovare integrală a Blocului Alimentar SUUB. 150.000 de Euro au fost alocați pentru a susține ideea că o alimentație sănătoasă reprezintă o condiție imperativă pentru recuperarea bolnavilor.
Compania s-a alăturat proiectului “Noi facem un spital” al Asociației Dăruiește Viață, clasându-se printre cei mai importanți donatori.
Sprijinul a fost exstins și spre infrastructura sanitară din alte județe, nu doar din București. Astfel, prin contribuție privată a fost renovat un etaj al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara. De asemenea, au fost susținute, în contextul Conferinței de Fibroză Chistică din Cluj, evenimente care încurajează cercetarea în domeniile medicale, având convingerea că coluțiile în medicină sunt cruciale și esențiale pentru îmbunătățirea vieții oamenilor.
În strânsă legătură cu investițiile în sănătate, se află și investiția în Centrul Respiro din Iași, un proiect al Hope&Homes for Children România, în valoare de 550.000 euro. Un sprijin important a fost acordat și Asociației KinetoBebe, prin susținerea unor burse de terapie pediatrică și aparatură performantă de laborator pentru scolioză, astfel încât să le fie oferită copiilor șansa de a crește sănătos.
Pentru că alături de sănătate, educația reprezintă un pilon important și esențial pentru dezvoltarea sănătoasă a oricărei societăți, investițiile private au fost făcute și în domeniul educational.
Mergând pe ideea că un business responsabil înseamnă și grijă față de viitor, dar și o preocupare constantă cu privire la educația copiilor, 1,1 milioane de Euro au fost investite în educația din România prin: finanțarea olimpiadelor școlare naționale, acordarea de burse sociale de studiu, susținerea unităților de învățământ prin finanțarea lucrărilor de reparații și materiale de construcții, până la renovarea integrală a unei școli din mediul rural, donație de mobilier pentru mai multe școli, asigurarea costurilor necesare pentru concursuri și dezbateri internaționale (Odisey of Mind, NASA, Asociația Ardor, etc), donații de materiale didactice.
Suma de 250.000 de euro a fost investită în renovarea completă a Școlii Gimnaziale “George C. Dragu” din Coroiești, județul Vaslui.
În acest an, au fost sponsorizate olimpiadele naționale anuale, prin intermediul Asociației ȘTIM, tocmai pentru a încuraja tinerii să se implice în domeniul științei.
Activând pe piața românească încă din 2003, MaxBet are convingerea că industria jocurilor de noroc nu înseamnă doar entertainment, ci poate însemna și o contribuție consistentă la bunăstarea comunității.
MaxBet are un lung istoric de activități de CSR, de proiecte cu un impact pozitiv și direct asupra vieții comunității, dar este și unul dintre contributorii importanți la economia românească.
Cu peste 1.400 de angajați, MaxBet desfășoară constant programe și cursuri personalizate, interne și externe, pentru formarea profesională și dezvoltarea angajaților săi, înființând în 2013 prima școală de training: MaxBet Academy.