45.000 EUR – cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie

0
930

București, 28 iunie 2024 – Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut, în baza unei asigurări de călătorie de către o companie Membră UNSAR, a fost de 45.000 EUR. Această sumă a fost acordată unui turist pentru acoperirea cheltuielilor medicale necesare restabilirii stării sale de sănătate.

Din păcate, cifrele ne arată că acesta nu este un caz izolat. Spre exemplu, primele 5 cele mai mari despăgubiri achitate în baza acestui tip de asigurare depășesc, cumulat, 207.000 EUR.

“Odată cu venirea verii, ne gândim cu toții la momentele de relaxare pe care le vom petrece alături de cei dragi. Însă, chiar și în vacanță putem avea parte de situații mai puțin plăcute, care ne pot afecta serios bugetul. De aceea, recomandăm tuturor să se informeze și să aleagă soluția potrivită pentru o vacanță fără griji – asigurarea de călătorie”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

Deloc întâmplător, observăm interesul în creștere al românilor cu privire la aceste asigurări. Astfel, conform celei mai noi cercetări sociologice realizate de IRES la solicitarea UNSAR, 40% dintre respondenți declară că sunt mai interesați de acest tip de asigurare, în creștere cu 14 p.p. față de anul trecut.

Pe scurt: o asigurare de călătorie reprezintă o plasă de siguranță financiară pentru foarte mulți dintre noi, preluând cheltuielile medicale ocazionate de o îmbolnăvire sau de un accident petrecut în timpul vacanței. De asemenea, se pot acoperi și costurile cauzate de pierderea sau întârzierea bagajelor, pierderea documentelor, întreruperea și/sau anularea călătoriei, prejudiciile cauzate terțelor persoane, asistența rutieră etc.

„O asigurare potrivită specificului călătoriei noastre poate răspunde tuturor acestor provocări și ne poate oferi sprijinul financiar necesar – atunci când apar situații neprevăzute”, a declarat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.

 

***

 

 

 

 

 

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de 5,2 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.

 

Despre IRES

Înființat în 2009, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie– IRES activează pe piața de cercetare din România și funcționează ca un think tank independent, o parte dintre studiile și proiectele pe care le dezvoltăm fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societății românești. „Suntem una dintre cele mai mari companii românești de cercetare de piață și oferim soluții integrate pentru clienții noștri – organizații multinaționale, naționale și locale, instituții și organizații din România, dar și din străinătate– care înțeleg valoarea cercetării în evoluția lor pe termen lung. IRES este membru al ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research) și ne realizăm activitatea la cele mai înalte standarde profesionale, respectând practicile internaționale în acest domeniu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here