60 de ani de Mercedes-Benz Unimog. O zi de sarbatoare pentru o legenda

0
898
mercedes-60-ani

mercedes-60-aniÎn data de 4 iunie la uzina Mercedes-Benz din Wörth: cea mai mare reuniune de autovehicule Unimog istorice, dar şi actuale
Cursă off-road, demonstrații comparative „Vechi vs. Nou”, turul uzinei
Sărbătorirea aniversării în Muzeul Unimog

Înscrieri la adresa  www.mercedes-benz.com/unimog-60jahre    

Stuttgart/ Wörth – S-au împlinit 60 de ani de la ieşirea primului Unimog de pe linia de producție a uzinei din Gaggenau. Mercedes-Benz organizează un eveniment aniversar pentru a marca ocazia. Fanii, membrii cluburilor, posesorii autovehiculelor clasice, şoferii şi proprietarii modelelor actuale se vor putea bucura de o zi de neuitat sâmbătă, 4 iunie. Participanții la eveniment vor putea experimenta toate elementele pe baza cărora s-a construit reputația legandară a Unimog: versatilitatea sa remarcabilă, conceptul unic de autovehicul şi durabilitatea sa. Entuziasmul pentru acest „Universal-Motor-Gerät” – sintagmă din care a rezultat în popularul său nume, „Unimog” – a fost prezent încă de la începuturi şi continuă să existe, atât în lumea de zi cu zi a posesorilor de autovehicule, dar şi printre miile de fani ce se mândresc cu hobby-ul lor de a avea un Unimog clasic propriu. Exact 60 de asemenea vehicule vor lua parte în data de 4 iunie la raliul Unimog, care va porni de la locul fostei locații de producție din Gaggenau către Muzeul Unimog şi apoi către uzina din Wörth, unde este produs Unimog astăzi.

Circuit off-road, „Vechi vs. Nou”, turul uzinei

Evenimentul aniversar de la uzina Mercedes-Benz din Wörth va găzdui o mulțime de atracții. Alături de o expoziție de mari dimensiuni a vehiculelor istorice Unimog, vor avea loc demonstrații spectaculoase pe circuitul off-road, o demonstrație comparativă „Vechi vs. Nou”, un spectacol care să sublinieze „versatilitatea Unimog” şi o oportunitate de a face turul uzinei.  

Pentru detalii cu privire la eveniment, dar şi pentru informații legate de înscrierea pentru participare, vizitați www.mercedes-benz.com/unimog-60jahre.

Petrecere aniversară la Muzeul Unimog

Sâmbătă, 5 iunie, sărbătoarea va continua la Muzeul Unimog din Gaggenau, cu un program cuprinzător de festivități pentru întreaga familie. Demonstrații excepționale cu autovehicule Unimog , prezentări ale specialiştilor, semnări de carte de către autori faimoşi ai cărților despre Unimog şi acţiuni dedicate camionului Unimog ca model de autovehicul, vor oferi o varietate de activităţi în intervalul orar 10 şi 17. Printre altele, modele unice de autovehicule Unimog, unele controlate de la distanță, vor fi prezentate şi descrise în detaliu. Un târg de mari dimensiuni pentru colecționari va fi ținut sub tema „Tot ce are stea”. Va exista o diversitate de machete de toate mărimile, broşuri, insigne şi accesorii cu simbolurile Unimog. Muzeul însuşi, deschis cu cinci ani în urmă, va juca un rol important, oferind spre vizionare o ediție specială de machete ale autovehiculelor şi o insignă aniversară. (Mai multe informații sunt disponibile pe Internet la adresa www.unimog-museum.com).

Legenda fotografiei: Mercedes-Benz produce Unimog de 60 de ani şi sărbătoreşte această aniversare la uzina Wörth am Rhein sâmbătă, 4 iunie, prin cea mai mare reuniune de vehicule Unimog actuale şi istorice din lume. Pentru informaţii detaliate cu privire la eveniment, dar şi despre înregistrarea pentru participare, vizitați adresa www.mercedes-benz.com/unimog-60jahre.

Mai multe informații despre Mercedes-Benz sunt disponibile pe Internet la adresa www.media.mercedes-benz.ro şi www.mercedes-benz.ro

Contact:

Stelian Câmpean

[email protected]

+40 21 20 04 681

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here