Concursul Național Vin Bag-in-Box

0
1381

Concursul Național Vin Bag-in-Box” are loc pentru cel de-al doilea an consecutiv, la inițiativa Azoc Star, partenerul oficial Smurfit Kappa Bag-in-Box pentru Europa de Est (Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Moldova si Romania). Concursul va avea loc pe 26 februarie în incinta restuarantului La Mama – Ateneu, strada Strada Episcopiei, nr. 9 din capitală.

 

Potrivit reprezentantului Azoc Star, Cătălin Costiniuc, prima ediție a acestui concurs a fost foarte bine primită de producătorii români. Anul trecut au fost înscrise în concurs 72 de probe, iar la ediția de anul acesta vor participa aproximativ 100 de vinuri. Vinurile la bag-in-box care vor fi medaliate vor primi însemne aplicabile pe exteriorul cutiilor. Este o metodă de validare a calității, care va fi benefică atât consumatorilor, cât și revânzătorilor.

 

Obiectivul principal al concursului – conform lui Cătălin Costiniuc – este acela de a sprijini consumatorii de vinuri la bag-in-box, în a-și alege vinuri certificate în mod obiectiv de specialiști din lumea vinului și degustători recunoscuți, din România si de promovare pe piata europeana a vinurilor romanesti ambalate in bag-in-box.

 

Concursul Național Vin Bag-in-Box beneficiază de sprijinul companiei franceze Smurfit Kappa Bag-in-Box, a filialei italiene Smurfit Kappa Bag-in-Box Vitop și este organizat după modelul celui mai mare concurs de vinuri de profil din lume – Concours International Wine In Box.

 

În urma evaluărilor la Concursul Național Vin Bag-in-Box, vinurile cu cele mai bune punctaje vor fi înscrise cu sprijinul financiar al organizatorilor la Concours International Wine In Box – concurs organizat în Franța, Toulouse din martie 2018. Pentru cramele din România, participarea la competiții internaționale de acest gen, este o modalitate de creștere a vizibilității la nivel mondial.

 

Juriul concursului va fi alcătuit și în acest an din membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România, somelieri, oenologi, jurnaliști și bloggeri din lumea vinului. În paralel cu juriul oficial al concursului, va fi și un juriu alcătuit din iubitori de vin. Sarcina acestuia din urmă fiind aceea de a selecta cel mai popular vin la bag-in-box.

Termenul limită pentru înscrierea vinurilor în concurs este 16 februarie 2018. Decernarea premiilor se va face în 2 martie 2018, ora 14:00, în cadrul GOODWINE, Romania’s Wine Convention București, la standul Azoc Star.

Azoc Star este membră a diviziei Smurfit Kappa Bag-in-Box, fiind responsabilă cu operațiunile din estul Europei (Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Moldova, România etc). Cu șapte fabrici în întreaga lume, Smurfit Kappa Bag-in-Box este liderul european pentru soluții bag-in-box, iar robinetul său Vitop este numărul unu mondial pentru robinetele tip bag-in-box. Soluția de ambalaj Bag-in-Box este ideală nu doar pentru vinuri, ci și pentru produsele lichide sau semi-lichide alimentare și nealimentare, de la 1,5 litri pana la 1.000 litri. Sistemul bag-in-box oferă produselor alimentare o creștere a duratei de consum de până la câteva săptămâni de la deschidere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here