Schneider Electric a implementat o soluție fotovoltaică de ultimă generație

0
1067

București, 23 mai 2024 – În contextul creșterii preocupărilor pentru eficiența energetică și reducerea impactului negativ asupra mediului, Schneider Electric împreună cu partenerul său WALTON ELECTRIC SRL aduce tot mai multor clienți soluții sustenabile, care îi ajută să își reducă atât cheltuielile, dar și să-și îndeplinească obiectivele de mediu. Recent, compania WALTON ELECTRIC SRL a finalizat un proiect de implementare a unui sistem fotovoltaic, pentru clientul său PRESTO STEEL CONSTRUCT SRL.

Obiectivul principal al proiectului a fost reducerea facturilor la energia electrică, prin instalarea unui sistem fotovoltaic eficient, conceput pentru generarea de energie electrică în special pentru consumul propriu, dar și pentru injecțarea în rețea a surplusului de producție.

În cadrul proiectului, WALTON ELECTRIC a implementat un sistem fotovoltaic de ultimă generație, care include panouri solare produse de IBC SOLAR AG din Germania, cu o eficiență de 22,3%. Sistemul de montaj, cablajele și accesoriile sunt, de asemenea, de proveniență germană, asigurând calitate și fiabilitate pe termen lung. Invertoarele folosite sunt produse de Sungrow, liderul mondial în producția de invertoare, cunoscute pentru randamentul lor foarte mare.

Sistemul a fost completat cu un tablou de curent continuu și curent alternativ de la Schneider Electric, garantând astfel o funcționare optimă și sigură.

Implementarea sistemului fotovoltaic a adus în scurt timp multiple beneficii clientului, înlocuind dependența de furnizorul de energie prin producția proprie și reducând valoarea facturilor de energie electrică

„Suntem cu toții conștienți de fluctuațiile de preț la utilități, de aceea căutăm să le optimizăm și să obținem o predictibilitate a costurilor operaționale. Încă din primele zile de utilizare, sistemul implementat de Walton Electric cu ajutorul solutiilor Schneider Electric, a acoperit aproximativ 60-65% din necesarul energetic zilnic, în condițiile în care activitatea noastră se desfășoară inclusiv pe timpul nopții. Doar 35-40% din energia consumată în această perioadă mai provine din rețea”, spune Stefan Cus, Director General la PRESTO STEEL CONSTRUCT SRL.

„Colaborarea strânsă cu clienții și partenerii nostri impreuna cu soluțiile noastre personalizate, ne permit să contribuim la creșterea eficienței energetice, reducerea impactului asupra costurilor operaționale și asupra mediului, pentru multe companii. Proiectul recent finalizat reprezintă un exemplu concret al angajamentului nostru de a oferi rapid soluții avansate și fiabile pentru nevoile energetice ale companiilor”, Lucian Enaru, Country General Manager Schneider Electric România, Armenia & Republica Moldova.

„Ca director tehnic al companiei noastre, sunt mândru să subliniez angajamentul nostru față de implementarea sistemelor fotovoltaice de cea mai înaltă calitate. Folosim echipamente și materiale importate din Germania, iar pentru tablourile electrice de forță și comandă utilizăm produsele Schneider Electric. Aceste alegeri asigură durabilitate, eficiență și siguranță, oferind soluții energetice sustenabile pentru clienții noștri.”, Aurel Iulian Diaconu, Director Tehnic la WALTON ELECTRIC SRL

Despre Schneider Electric

La Schneider, credem ca accesul la electricitate si la tehnologie, prin intermediul unor solutii inteligente, este un drept fundamental al omului.

Furnizam solutii digitale in domeniul energiei si al automatizarii, in scopul asigurarii eficientei si sustenabilitatii. Imbinam cele mai bune tehnologii de automatizari, software si servicii integrate pe zona energetica in timp real, pentru locuinte, cladiri, centre de date, infrastructura si in diferite industrii.

Ne-am luat angajamentul sa descoperim posibilitatile infinite ale unei comunitati deschise, globale, inovatoare, care ne impartaseste telul si valorile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here