Studiu Genuin: românii introduc sustenabilitatea în designul interior

0
958

 

  • Românii declară că preferă sustenabilitatea în ceea ce privește designul interior;
  • 1 din 2 respondenți spun că materialele naturale contribuie la îmbunătățirea stării de spirit;
  • În topul tendințelor se află designul biofilic (43%), minimalist (37%), scandinav (33%).

 

București, 15 mai 2024: Din dorința de a înțelege percepțiile și alegerile românilor în materie de design interior, Genuin în parteneriat cu Igloo, IZI data și specialistul în marketing, Cristiana Belodan, au demarat în luna martie un studiu de piață în rândul consumatorilor lor, studiu ce a fost finanțat prin Innovation Norway.

 

Sustenabilitatea

Rezultatele acestuia au scos în evidență preocuparea oamenilor pentru sustenabilitate, pe care și-o traduc prin materiale naturale care rezistă mult mai bine în timp – pentru 74% dintre aceștia, durabilitatea fiind cel mai important criteriu atunci când se gândesc la designul interior. Esteticul este pe locul doi (61%), urmat îndeaproape de ușurința cu care se întreține spațiul (55%). Mai mult, 8 din 10 români preferă un design durabil în locul unuia actual, în pas cu tendințele. Deci sustenabil înseamnă trainic – timeless.

 

Starea de bine

Respondenții asociază designul interior cu esteticul (37%), dar și cu starea de bine (36%) și cu un spațiu eficient și util (25%). Pentru 3 din 10, sănătatea și starea de bine sunt la fel de importante ca estetica, iar jumătate dintre respondenți spun că materialele naturale contribuie la îmbunătățirea stării de spirit și a calității aerului din interiorul locuinței.

 

Designul biofilic și materialele naturale

În topul tendințelor se află designul biofilic (43%) și cel minimalist (37%), urmate de stilul scandinav (33%). Mai mult de jumătate dintre respondenți ar opta pentru materiale naturale în locuința lor și tot atâția le aleg pentru estetică, cât și pentru textură.

 

În ceea ce privește inul, 9 din 10 persoane știu că este un material complet natural,  8 din 10 îl recunosc ca fiind prietenos cu mediul și non-toxic, iar jumătate dintre aceștia știu că este benefic pentru somn. Cu toate acestea, cei mai mulți respondenți (84%) preferă așternuturile din bumbac și 49% le aleg pe cele din in. Această decizie se poate explica prin faptul că jumătate dintre români consideră materialele naturale mai greu de întreținut și mai scumpe, dar și pentru că 71% dintre aceștia percep bumbacul ca fiind mai rezistent decât inul, lâna sau cânepa.

 

„De regulă, când ne uităm la designul interior, obișnuim ca prin el să ne exprimăm stilul, statutul și poate uneori puterea, toate fiind motivații externe. Dar dacă schimbăm paradigma și facem alegeri pentru a îmbunătăți sănătatea noastră mentală și fizică, lucrurile ar putea lua cu totul altă formă. Observăm că în cadrul respondenților studiului, care sunt parte din comunități interesate atât de design, cât și de nutriție sau haine naturale, există o înclinație spre natură și alegeri naturale în casă. Asta poate să ducă în timp la un impact puternic și adânc societal, asupra modului în care ne simțim în casă ”, declară Oana Opriș (Genuin) și Anda Zota (Igloo).

 

*Studiul a fost realizat online în comunitățile Igloo, Genuin și IZI data pe un eșantion de N=771 persoane interesate de designul interior, utilizatori de internet. Perioada de colectare a datelor a fost 3 februarie – 20 martie 2024. Studiul a fost parte dintr-o rundă de finanțare primită de Genuin în parteneriat cu Innovation Norway, pentru a sprijini impactul start-up-urilor sustenabile în România.

 

***

Despre Genuin

Genuin este un business de familie, fondat  în 2021 la Brașov, construit în jurul valorilor de autenticitate, tradiție, răbdare și muncă în echipă. Brandul oferă o gamă variată de produse premium din in 100% prespălat  pentru paturi de adulți și copii, accesorii de plajă, mic mobilier și decorațiuni pentru geamuri (perdele, draperii) atat pentru consumatorii direcți cât și pentru sectorul B2B.

 

Genuin oferă cea mai mare gamă de culori de in de pe piață, dar și produse personalizate, create doar din in 100% european. Certificările materialelor sunt STANDARD 100 by OEKO-TEX – ce confirmă că atât în materiile prime, cât și în cadrul procesului de producție, nu sunt utilizate substanțe interzise de lege sau dăunătoare sănătății; EUROPEAN FLAX și MASTERS OF LINEN – care atestă faptul că inul este calitate superioară și este 100% produs și țesut în Europa. Mai multe informații, cât și selecția de materiale și produse, se găsesc pe site-ul: www.genuin.shop

 

Despre igloo

igloo se definește ca o platformă media multidisciplinară, care de 20 de ani valorifică arhitectura, într-o formulă ce îmbină armonios mediile print, digital și social media. Substanța editorială, opinia profesionistă și grafica actuală fac din igloo o publicație de colecție și un trendsetter în domeniul arhitecturii, urbanismului, designului și culturii vizuale, atrăgând atenția tuturor sectoarelor din industria creativă.

 

Despre IZI data

IZI data este o agenție de studii de piață al cărei scop este să democratizeze cercetarea de piață, făcând-o ușor de folosit și de înțeles, atât pentru branduri consacrate dar și pentru start-ups, antreprenori, ONG-uri și antreprenori sociali. IZI data utilizează instrumente agile, intuitive precum și cele de tip DIY.

 

Despre Cristiana Belodan

Brand Strategist și Marketing Specialist  cu o experiență de peste 18 ani în Branding, Advertising și Strategie de Comunicare, Cristiana Belodan vine cu specializare extinsă pe zona de Brand Audit, Consumer Research, Brand Positioning & Brand Identity building.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here