E.S. Idris Kadyrkulov, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Kârgâze în România (nerezident), în vizită neoficială la Palatul CCIB și la Consulatul Onorific al acestei țări la București

0
1108

La 15 septembrie a.c. Excelența Sa Idris Kadyrkulov, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kârgâze (Kârgâzstan), acreditat în țara noastră la 29 aprilie 2024, având însă reședința permanentă la Kiev, Ucraina, a efectuat o vizită neoficială la Palatul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) și la Consulatul Onorific al Republicii Kârgâze, fiind întâmpinat de dl. Iuliu Stocklosa, președinte CCIB și Consul Onorific al acestui stat din Asia Centrală în România.

Șeful misiunii diplomatice a R. Kârgâze, care asigură reprezentarea oficială a țării sale în Ucraina, România, Republica Moldova și Bulgaria, însoțit de dl. Esen Aksamaev, consul, se aflau în tranzit prin țara noastră spre Sofia în vederea unei vizite oficiale la invitația președinției și MAE din țara vecină.

Ambii diplomați kârgâzi, aflați pentru prima data la București, au fost plăcut impresionați de modul în care a fost amenajat, decorat cu elemente tradiționale și de funcționarea Consulatului Onorific al R.Kârgâze în incinta Palatului CCIB, activitate pe care o cunoșteau din Rapoartele și Comunicările curente trimise de Consulul Onorific. Ambasadorul Kadyrkulov a folosit prilejul pentru a înmâna dlui Iuliu Stocklosa Medalia jubiliară  No 292 din 27 mai 2022 acordată de Ministerul Afacerilor Externe  al Republicii Kârgăze, consului onorific roman, declarând ” Vă felicit domnule Stocklosa și doresc să precizez că sunteți singurul consul onorific al țării mele decorat cu acceastă medalie, apreciindu-se în acest fel activitatea Dvs pentru dezvoltarea  relațiilor pe toate planurile între țările noastre ”.

Mulțumind, președintele/consulul onorific Iuliu Stocklosa a informat pe interlocutori de intenția de a organiza cu prilejul primei vizite oficiale a ambasadorului Kadyrkulov în țara noastră un program de întâlniri oficiale la conducerile instituțiilor implicate în colaborare bilaterală dintre cele două state precum și cu reprezentanți ai mediului de afaceri roman interesați în promovarea cooperării comercial-economice cu R.Kârgâză. În marja întâlnirii s-a convenit ca în luna noiembrie a.c. să se organizeze un Forum de Afaceri România – R.Kârgâză, în regim online, cu participarea firmelor/companiilor interesate din cele două țări.

Biroul de Presă al CCIB

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here