Importanța miturilor politice în viața societății românești

0
1020

 

         Despre miturile politice se discută mult dar totuși insuficient sub aspectul determinării unei atenții consistente în legătură cu subiectul din partea electoratului român, un electorat care deși a fost în proximitatea acestora, mai ales după evenimentele din 1989, nu a fost neapărat adeptul discutării lor la nivelul publicului larg. Subiectul a fost abordat în zona psihologiei sociale, a sociologiei electorale, a sociologiei politice cu scopul de a explica în nuanțe relativ simplu de perceput modul în care comportamentul electoral a fost influențat de construirea anumitor mituri politice care să genereze emoție și aderență. Înainte de 1989, în plină construcție mitologică oficială, atingerea unui astfel de subiect era practic imposibilă, propaganda oficială impunându-se fără a simți cinevacă trebuie discutate conținuturile în spațiul public românesc. Ca urmare a acestui fapt o să mă refer și din punctul de vedere al spațiului editorial desigur doar la ceea ce am experimentat ca societate după evenimentele din 1989. Cu toate acestea este util să spunem că imaginarul politic românesc înainte de 1989 în plin sistem totalitar, era marcat de mitul epocii de aur, al revoluției salvatoare și eliberatoare, al omului nou, al Occidentului decadent, al complotului malefic organizat de către „agenturile străine,al salvatorului,indus de posturile occidentale de radio mai ales până în 1956, conform căruia în spațiul totalitar este posibilă o intervenție militară occidentală/americană. Realitatea a demonstrat că a fost doar atât, un mit.Mă opresc cu expunerea listei aici deși în mod evident ar fi mult mai multe de spus.

Revenind la perioada postrevoluționară miturile care au funcționat în societatea românească au fost abil construite și inteligent folosite cu ocazia campaniilor electorale mai ales cu privire laalegerea președintelui României. O să discutăm despre câteva dintre ele spunând că acestora am mai putea să le adăugăm o sumă de considerente suplimentare.

Mitul disidentului este un construct din imaginarul politic Est-European utilizat pentru a înțelege mai bine ideea „revoluțiilor de catifea” sau a necesității de a trece la un sistem nou cu sprijinul unui grup care a făcut parte din sistem și care s-a opus de o anumită manieră lui. Dorința de a schimba nu este așadar suficientă pentru opinia publică, pentru electoratul român și acest aspect se vede în primii ani după 1990. Acest construct mitologic este pus în operă, pentru cei care își mai amintesc, cu ocazia dezbaterii publice între candidații la funcția de președinte al României, Ion Iliescu, Radu Câmpeanu, Ion Rațiu când primul dintre aceștia spune explicit faptul că sistemul poate fi reformat doar de către cei care au fost parte din el și care, atenție, îl înțeleg. Românii au votat ceea ce cunoșteau mai bine, mesajul despre esența democrației exprimat atunci de Ion Rațiu devenind relevant pentru public mai târziu.

Mitul schimbării și desprinderii definitive de trecut apare cu maximă forță în societatea românească în anul de grație 1996, atunci când forțele de dreapta unite în jurul Convenției Democrate Române (CDR) aveau să câștige alegerile parlamentare reușind dealtfel să dea în persoana lui Emil Constantinescu și președintele României. Imaginea politică a fost construită în jurul ideilor de schimbare, specialiști, credință (aduceți-vă aminte de întrebarea „domnule Iliescu,credeți în Dumnezeu?”). Acest mit al schimbării, al direcționării valorice a României către spațiul Vestic a generat o efuziune sentimentală fără precedent la nivelul societății românești, bucurie care se repetă totuși cu o forță comparabilă în 2004, când Traian Băsescu câștigă alegerile prezidențialeîmpotriva lui Adrian Năstase. Excepțional rămâne însă momentul în care Emil Constantinescu pleacă, singur,pe jos, din Piața Universității către casă, singurătate pe care o resimte în 2000, în momentul în care își anunță decizia de a nu mai candida la funcția supremă în stat, remarcând cu tristețe faptul că a fost învins de sistem. Fabuloasă imaginea acestui cerc al singurătății…Fabuloasă.

Mitul anticorupție este probabil cel mai cunoscut publicului larg și se prezintă acestuia cu ocazia anului electoral 2004, un an în care Partidul Democrat câștigă în persoana lui Traian Băsescu imaginea unei forțe politice, singura în stare dealtfel la nivelul percepției publice să lupte cu un sistem arogant, corupt și autosuficient condus de către Adrian Năstase.Tot constructul comunicațional a fost bazat pe acest mit, pe această idee că „nu pot ei fura cât puteți voi vota”, o idee care a generat cel puțin senzația că sistemul poate fi învins de voința populară, că votul trebuie acordat unui om perceput ca fiind antisistem și care destructurează „mitul răului” în societatea românească. Mitul a fost inteligent exploatat, electoratul uită perioada 1996-2000 despre care o să vorbim cu altă ocazie și asistăm la o nouă expresie a bucuriei electoratului în Piața Universității ca urmare a alegerii lui Traian Băsescu.Un aspect merită menționat mai ales că ne aflăm în anul de grație 2024, un an electoral la rândul său, nimic nu este și nu poate fi antisistem, totul este sistem, altfel societatea umană nu ar putea răspunde principiului funcționalității sale. Sigur că iluzia antisistem este uneori utilă pentru a păstra o anumită energie combativă în mijlocul societății…

Mitul germanului și al disciplinei apare mai târziu în mentalul colectiv românesc dar apare cu o forță care avea să surprindă cumva cu ocazia alegerilor din 2014 când Klaus Iohannis câștigă prezidențialele împotriva lui Victor Ponta cel care nu a reușit să gestioneze eficient emoția generată de problema secțiilor de vot din străinătate. Dorința unei părți semnificative a electoratului de a avea o țară ca afară, credința în mitul exactității și al disciplinei nemțești, al primarului unui oraș, Sibiu, care avea să încânte milioane de oameni de-a lungul timpului, al unui spațiu istoric, Transilvania pretins a fi altfel au dus la un deznodământ electoral pe care îl cunoaștem deja. Restul este politică și acest aspect nu face obiectul dezbaterii de față.

Mitul militarului și al carierei în slujba țării este un construct care se manifestă în situații specifice, în contextul unui conflict la granițele țării, în condițiile în care electoratul român pare să declare că nivelurile de încredere ating scoruri înalte în raport cu instituții unde domnește regula, ordinea, disciplina, unde dorința de contestare este pusă la locul ei de către ierarhia rigidă și expres exprimată. Mitul militarului este unul folosit pe scară largă în acest moment ca fiind exponentul soluției raționale în raport cu contextul, exponentul meritocrației, un concept pe care nu-l mai resimțim la nivelul societății românești de foarte mulți ani și pe care l-am dori instaurant, cel puțin declarativ. Vom vedea cum se va transforma utilizarea acestui mit în voturi mai ales că nivelul de eterogenitate al electoratului românesc este diferit de ceea ce a fost la precedentele alegeri.

La final spun doar atât,că nu pretind că acesta este adevărul ci că există o probabilitate semnificativă să fie. Numai bine, tuturor!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here