Provocarile actuale din teatrele de operatiuni cer noi sisteme avansate care sa le poata face fata. Raspunsul la aceste provocari a venit sub forma sistemelor avansate de tip UAV- Unmanned Air-Vehicle (vehicul aerian fara pilot). Romania este interesata de UAV-uri fiind anuntata “inceperea negocierilor pentru achizitionarea unui sistem de avioane fara pilot pentru protectia militarilor romani din Afganistan”, asa cum a declarat pe 5 ianuarie Teodor Melescanu, Presedintele Comisiei de Aparare din Senat.
Ce sunt UAV-urile?
Sistemele tactice de tip UAV- Unmanned Air-Vehicle (vehicul aerian fara pilot) sunt eficiente intr-o larga varietate de misiuni: colectare de informatii tactice, supraveghere, recunoastere, directionare si evaluare a daunelor. Ele ofera sprijin in timp real in misiunile speciale antiteroriste, in misiunile de salvare si in escortarea fortelor proprii. Ofera de asemenea posibilitatea de obtinere a informatiilor 24 din 24 de ore, datorita rezistentei de zbor, invizibilitatii si silentiozitatii. Astfel permite supravegherea pe perioade lungi de timp a comportamentului teroristilor, explorarea posibilelor obstacolelor ale terenului cum ar fi alunecari de teren, inundatii, copaci cazuti sau obstacole puse de mana omului cum ar fi baricade si blocari de drumuri. Cu ajutorul lor se pot obtine supravegheri video de mica altitudine asupra zonelor deschise si locatiilor urbane, acolo unde elicopterele zgomotoase nu ar putea trece neobservate.
Statele Unite au utilizat sisteme UAV in Vietnam, dar majoritatea proiectelor s-au stins dupa ce razboiul a luat sfarsit. Dimpotriva, Israel a inceput sa dezvolte astfel de sisteme, ajungand astazi liderul incontestabil nu doar in ceea ce priveste utilizarea dar si in ceea ce priveste productia lor. O firma israeliana este si cea care produce sistemele UAV cele mai utilizate in teatrele de operatiuni.
Familia de avioane Hermes s-a ridicat in ultimii ani drept un actor principal pe piata mondiala de UAV. Aceste avioane si-au demostrat de-a lungul timpului capacitatile impresionante care vin in ajutorul utilizatorilor. Familia include avioanele Hermes-90, Hermes-450 si Hermes-900, numite in functie de greutatea lor. Astfel acestea reusesc sa satisfaca nevoi diferite in cadrul teatrelor de operatiuni.
Puterea avioanelor Hermes se bazează în primul rand pe caracteristicile tehnice, operaţionale şi de sprijin avansate. Aceste caracteristici de înaltă calitate, au fost realizat prin munca de proiectare a mai multor echipe de design, care s-au bazat pe experienta de utilizare a acestor tipuri de sisteme in Israel. Necesitatea de a se conforma cu cerinţele stricte ale Ministerului Apărării Israelian a împins si mai departe performanta caracteristicilor sistemului.
Avioanele Hermes se remarca prin rezistenta de zbor, reducand astfel numarul de decolari si aterizari. Acestea sunt de asemenea construite sa transporte incarcaturi relativ grele, motiv pentru care pot suporta instalarea unor echipamente adiacente necesare in misiuni specifice.
Platforma vehiculului este construita din materiale compozite usoare. Avantajul acestei proiectari este ca platforma ramane robusta din punct de vedere structural, in ciuda faptului ca este foarte usoara. Astfel exista mai mult loc pentru combustibil si pentru incarcaturile diferitelor misiuni.
Modurile autonome avansate de zbor ale Hermes sunt un element cheie in usurinta de utilizare a acestui vehicul aerian. Odata ce comenzile sunt trasate, avionul efectueaza toate actiunile fara a mai fi nevoie de interventia operatorului.
Succesul avioanelor Hermes nu se datoreaza in totalitate aptitudinilor sistemului ci si serviciilor de asistenta si training oferite utilizatorilor. Se tine cont de faptul ca fiecare utilizator are nevoi specifice si mai ales propria sa structura de comanda.
Incepand cu anul 2000, avioanele Hermes-450 au fost implementate in cadrul zonelor de conflict din toata lumea si au acumulat peste 170 000 de ore de zbor.
In 2007, Ministerul Apararii al Marii Britanii a decis sa utilizeze avioane Hermes-450 in cadrul activitatilor armatei sale din Irak si Afghanistan. Sistemele au fost implementate imediat si au fost utilizate cu succes.