Iberdrola Energie Romania a primit licenta pentru furnizarea de energie eoliana

0
888
anre

anreAutoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a acordat firmei Iberdrola Energie Romania, subsidiara din Romania a companiei energetice spaniole Iberdrola, licenta de furnizare a energiei, valabila pentru doi ani, potrivit datelor institutiei.

 Licenta a intrat in vigoare la 28 ianuarie si permite firmei sa exporte energie, sa vanda catre consumatorii eligibili si alti titulari de licente si sa deruleze tranzactii pe platformele operatorului pietei de profil OPCOM.

Iberdrola a deschis un birou in Bucuresti in 2009 si a anuntat planuri de dezvoltare in Romania a unor proiecte de productie de electricitate din surse eoliene de 1.600 MW.

Din cei 1.600 MW, care vor fi instalati in peste 50 de locatii in Dobrogea, compania se afla in stadii administrative avansate cu aproximativ 700 MW.

Iberdrola este una dintre companiile care dezvolta, alaturi de statul roman, proiectul de constructie a reactoarelor nucleare 3 si 4 ale centralei nucleare de la Cernavoda, cu puteri de cate 720 MW fiecare. (Mediafax)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here