Chiriac despre premiul UNITER pentru "Faust": O dreapta si tarzie recunoastere

0
930
faust

faustDirectorul Teatrului National „Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac, sustine ca premiul de excelenta UNITER pentru „Faust”, in regia lui Silviu Purcarete, este”o dreapta si tarzie recunoastere”, spunand ca eforturile celor care au fost implicati in realizarea spectacolului au fost „omise”.

Directorul Teatrului National „Radu Stanca” (TNRS) din Sibiu, Constantin Chiriac, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, ca echipa de creatori care a fost nominalizata de Senatul UNITER pentru a primi premiul de excelenta pentru turneul la Festivalul International de la Edinburgh 2009 cu „Faust”, in regia lui Silviu Purcarete, a realizat acest spectacol in anii 2006 – 2007, impreuna cu 110 interpreti (actori, muzicieni), 35 de tehnicieni, precum si cu o echipa de 11 membri ai Departamentului de Marketing, Organizare si Promovare Spectacole.

„Salutam aceasta dreapta recunoastere a echipei exceptionale de creatori care a realizat aceasta productie. Din pacate, «Faust» nu a fost nominalizat la vremea respectiva pentru cea mai buna regie,iar recunoasterea ca cel mai bun spectacol vine prin acest premiu de excelenta, urmare a unei confirmari valorice la Festivalul International de la Edinburg editia 2009 . Este binevenita aceasta recunoastere tarzie, chiar daca eforturile echipei manageriale si ale celorlalti 140 de membri ai colectivului au fost omise”, a spus Chiriac.
Chiriac a spus ca „Faust” nu este singurul spectacol de exceptie al TNRS.

„Am reusit pe parcursul a 11 ani sa cream 68 de spectacole care se joaca la Sibiu cu casa inchisa. Dintre acestea, 24 de titluri au mers in turnee internationale, avand 168 de reprezentatii pe toate continentele”, a afirmat Chiriac.

Spectacolul „Faust” a fost pregatit pentru Programul Sibiu Capitala Culturala Europeana si se joaca intr-o hala industriala din municipiul Sibiu.

„Faust” a avut 69 de reprezentatii pana in prezent, dintre care opt au fost in strainatate la Goethe Festival din Frankfurt, Germania, in septembrie 2008, si la Edinburgh International Festival, in august 2009.
Uniunea Teatrala din Romania a decis luni, acordarea premiului de excelenta pentru creatorii Silviu Purcarete (regizor si scenarist), Helmut Stürmer (scenograf – decor), Lia Mantoc (scenograf – costume), Vasile sirli (compozitor), Andu Dumitrescu (scenograf – efecte video) pentru impactul international al spectacolului „Faust” dupa Goethe (Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu) la Festivalul Edinburgh 2009. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here