Grupul independentilor: Singura speranta legata de reforma PSD vine dinspre DNA

0
1617
anticoruptie

anticoruptieGrupul parlamentarilor independenti sustine ca, prin eforturile de a bloca o constructie politica de stanga, PSD confirma potentialul politic si electoral al UNPR.”PSD nu mai este o formatiune competitiva pe scena politica romaneasca si a devenit o anexa a PNL.

In aceste conditii, eforturile disperate pe care le fac social-democratii arata ca PSD stie ca se apropie sfarsitul suprematiei sale pe zona stangii politice”, se arata intr-un comunicat al grupului parlamentarilor independenti remis, joi, agentiei MEDIAFAX.

Parlamentarii independenti ii transmit lui Victor Ponta „ca tradarea si tradatorii stau cu el la masa, chiar in conducerea PSD”.

„In conditiile in care PSD este format in proportie de peste 40% din traseisti politici si oportunisti, il incurajam pe domnul Ponta sa aplice mai intai in propriul partid principiile despre care vorbeste. Deocamdata, constatam ca singura speranta legata de reforma PSD vine dinspre DNA si nu din zona actualei conduceri”, spun independentii.

Grupul independentilor mentioneaza ca si-a asumat un proiect de centru-stanga si va merge mai departe pe calea pe care a pornit.

„Avem convingerea ca vom demonstra forta politica si sustinerea electorala a viitorului partid, inclusiv prin depasirea PSD in numarul de mandate castigate in alegeri. Astfel, UNPR va putea demonstra viabilitatea propriului proiect de centru-stanga, cu rezultate electorale concrete, singurele care conteaza in politica, fie ea nationala sau europeana”, se mai arata in comunicat.

Reactia independentilor vine in contextul in care secretarul general al Partidului Socialistilor Europeni, Philip Cordery, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, comentand intentia parlamentarilor independenti de a forma un nou partid de centru-stanga, ca PES nu agreeaza diviziunile stangii, singurul partener ramanand PSD.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, ca reactia PES la intentia unor fosti parlamentari PSD de a forma un nou partid de centru-stanga arata ca in Europa seriozitatea si consecventa sunt mai importante decat tradarea.

Grupul parlamentarilor independenti a depus, vineri, actele pentru inscrierea partidului Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR), cererea urmand a fi luata in discutie in 17 mai, de catre instanta Sectiei a V-a a Tribunalului Bucuresti. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here