Strauss-Kahn: Grecia nu a cerut ajutorul FMI si nu exista semne ca ar avea nevoie de sprijin

0
1238
strauss

straussGrecia nu a cerut ajutorul FMI si nu exista niciun semn imediat ca ar avea nevoie de sprijin, a declarat luni, la Varsovia, directorul executiv al Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn.

„Sper ca strategia UE pentru Grecia sa mearga. Suntem pregatiti sa ajutam Grecia, la fel ca pe oricare alt membru, dar nu este evident in prezent ca ajutorul va fi absolut necesar”, a afirmat oficialul FMI la scoala de business din Varsovia, in timpul unei vizite de o zi in capitala Poloniei.

El a aratat anterior, intr-un discurs sustinut la aceeasi universitate, ca statele din zona euro trebuie sa-si imbunatateasca coordonarea economica pentru a evita dezechilibrele mari care se profileaza in sistem.

Criza financiara din ultimii doi ani a avut efecte negative severe in interiorul Uniunii Europene , insa s-ar putea dovedi un punct pozitiv de cotitura pentru blocul de 27 de tari, daca liderii iau masuri pentru rezolvarea problemelor si gasesc solutii comune.

„Una dintre lectiile crizei in Europa este ca o moneda unica fara suficienta coordonare a politicii economice poate conduce la dezechilibre uriase. in urma crizei, integrarea europeana trebuie accelerata, si nu incetinita (…) Acum este momentul ca proiectele europene sa treaca la urmatorul nivel, un nivel superior”, a spus Strauss-Kahn.

Liderii UE si FMI au convenit saptamana trecuta sa pregateasca un mecanism prin care sa poata acorda ajutoare de urgenta Greciei, daca va fi necesar.

Strauss-Kahn va sosi marti la Bucuresti pentru o vizita de o zi, in cursul careia va discuta cu presedintele Traian Basescu, premierul Emil Boc, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, cu presedintii celor doua camere ale Parlamentului, se va adresa legislativului si va sustine un discurs la Academia de Studii Economice. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here