Demonstratie la Varsovia pentru a cere o ancheta internationala asupra accidentului de la Smolensk

0
794
comemorare

comemorareAproximativ 2.500 de persoane s-au adunat duminica, in fata palatului prezidential din Varsovia, cerand sa fie demarata o ancheta internationala si independenta asupra cauzelor accidentului aviatic de langa Smolensk, in vestul Rusiei, relateaza Radio Polonia.

Mitingul a fost organizat de Miscarea 10 Aprilie, care si-a exprimat, intr-o scrisoare adresata premierului Donal Tusk, neincrederea fata de investigatia ruso-poloneza, in curs, asupra accidentului in care au murit seful statului polonez, Lech Kaczynski, si alte 95 de persoane.

„Din cauza importantei exceptionale a prabusirii aeronavei prezidentiale langa Smolensk, la 10 aprilie 2010, in care au murit presedintele Poloniei, Lech Kaczynski, si sefi ai unor institutii-cheie ale statului polonez, si pentru ca acest lucru nu s-a petrecut in Polonia, ci intr-o alta tara, ne adresam dumneavoastra, premierul (polonez, Donald Tusk), pentru a crea o comisie internationala, independenta, care sa examineze cauzele dezastrului”, se arata in scrisoare.

Protestatarii au inceput sa adune semnaturi pentru sustinerea cererilor lor. „Strangem semnaturi pentru crearea unei comisii internationale, care sa determine cauzele dezastrului de la Smolensk mai bine decat (o fac) Guvernul polonez si partea rusa”, a declarat unul dintre liderii acestei miscari de protest, Przemyslaw Wipler.

In opinia acestuia, investigatia nu a fost efectuata corect, el referindu-se la obiectele personale ale celor morti in accident, care, potrivit presei, au fost gasite, saptamana trecuta, la aproximativ un kilometru de aerodromul de langa Smolensk. De atunci, Rusia a promis ca va consolida masurile de securitate la locul accidentului.

Presedintele interimar, Bronislaw Komorowski, a vizitat, duminica, locul unde s-a prabusit avionul, dupa ce a participat la ceremoniile privind marcarea Zilei Victoriei, la Moscova. intr-o conferinta de presa, dupa ce a depus o coroana de flori in memoria celor morti in accident, Komorowski si-a exprimat speranta ca locul accidentului va fi pazit in mod adecvat si monitorizat constant. El a multumit poporului rus pentru bunatatea de care a dat dovada dupa producerea tragediei. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here