Candidatul liberal Bronislaw Komorowski s-a clasat pe locul intai in primul tur al alegerilor prezidentiale de duminica din Polonia, cu 41,54 la suta din voturi, in fata conservatorului Jaroslaw Kaczynski (36,46 la suta), dupa numararea tuturor sufragiilor.
Cei doi rivali se vor infrunta in cel de-al doilea tur de scrutin, la 4 iulie.
Conform rezultatelor anuntate luni seara de Comisia electorala, candidatul de stanga, social-democratul Grzegorz Napieralski, a creat surpriza clasandu-se pe locul al treilea cu 13,68 la suta din voturi.
Rata de participare la scrutinul de duminica a fost de 54,94 la suta, a precizat Comisia electorala.
Alegerile prezidentiale din Polonia au fost organizate dupa moartea presedintelui Lech Kaczynski, intr-un accident de avion, la 10 aprilie, in apropiere de Smolensk, in Rusia. Kaczynski si alte 95 de persoane au murit in acest accident fara precedent, in timp ce se deplasau la ceremoniile pentru aniversarea masacrarii a mii de ofiteri polonezi la Katin, in 1940.
Lider al opozitiei conservatoare, Jaroslaw Kaczynski s-a lansat in cursa electorala dupa moartea fratelui sau geaman. (Mediafax)