Expozitia Internationala de Tehnica Militara „Eurosatory 2010” un succes deplin

0
700

Luna aceasta a avut loc, la Paris, Salonul international Eurosatory 2010, una din cele mai mari manifestari mondiale in domeniul echipamentelor militare.

 Editia din acest an a fost destinata sectorului sistemelor de armament si tehnica de lupta pentru fortele terestre, fiind plasata sub patronajul ministrului francez al apararii. Salonul international Eurosatory a reunit aproximativ 1300 de expozanti din 53 de tari din intreaga lume in cadrul Centrului international de expozitii din Paris – Villepinte. Peste 30 de tari participante, printre care si Romania, au organizat pavilioane nationale. In cadrul standului Romaniei au expus societati atat proprietate de stat, precum Romtehnica, CN Romarm SA, cat si din sectorul privat, precum SC Aerostar Bacau, Stimpex SA si SC Pro Optica SA.

Expozitia a generat un interes foarte mare, peste 40.000 de vizitatori din 110 tari din intreaga lume, participand la eveniment.

Printre atractiile salonului s-au remarcat in special noul transportor blindat 8×8 pentru trupe, Piranha 5 dezvoltat de Mowag pentru armata britanica, cat si versiunea cu blindaj marit a renumitului transportor 6×6 VAB 2 construit de Renault si pus in serviciul armatei franceze, precum si uriasul tanc israelian Merkava.

Un alt punct de interes ridicat al evenimentului l-a constituit standul companiei Elbit Systems, care a prezentat publicului pe scena (cu o grupa de soldati) un scenariu de lupta terestra asimetrica. De asemenea, din cele cateva zeci de sisteme aparute in intregime la standul Elbit Systems multe sunt integrate in tancul Merkava 4 si unele deja au aparut si in Romania in TBT-ul Piranha, aflat acum in proces de achizitie.

Telecomandarea echipamentelor militare, care salveaza vietile soldatilor pe campul de lupta, devine o cerinta actuala chiar si pentru masini pentru sprijinul luptei. Un interes mare a starnit si masina telecomandata de deminare creata de compania croata Bozena, cu care s-au curatat sute de campuri minate din toata lumea. 

La noi in tara nu s-au mai facut achizitii de echipamente militare pentru fortele noastre terestre demult. Principala achizitie actuala de blindate 8×8 Piranha (31 de TBT-uri, dintr-un plan multianual de aproximativ 1500 de blindate diverse, de la 8×8 pana la 4×4) este oprita pe motive birocratice, iar MapN a cerut ca TBT primite sa fie echipate numai cu turele telecomandate cu putere de foc redusa bazata pe mitraliere calibru 12.7 mm.

Fapt este ca majoritatea TBT de 8×8 si 6×6 aparute la Salon si deja aflate in achizitiile recente ale tarilor NATO sunt echipate cu turele telecomandate cu tunuri automate de mare calibru 30 mm – fata de mitraliera ceruta tunul dubleaza distanta efectiva de tragere si mareste de 10 ori efectul de distrugere a tintei. Astfel de turela telecomandata calibru 30 mm (produsa de Elbit la Bacau) a fost prezentata de General Dynamics la Baneasa la Expomil 2009 pe un TBT Piranha al armatei belgiene, aceasta turela fiind inclusa si pe alte vehicule 8×8 si 6×6 produse de Patria, Steyr si Iveco pentru alte tari inclusiv din NATO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here