Leul s-a depreciat la deschidere, iar cursul a urcat la 4,2850 – 4,2870 lei/euro

0
786
curs-valutar

curs-valutarLeul s-a depreciat la deschiderea sedintei de luni, iar cursul de schimb a urcat pana la 4,2850 – 4,2870 lei/euro, pe fondul sentimentului negativ de pe pietele din regiune indus de suspendarea acordului de finantare al Ungariei cu Uniunea Europeana (UE) si Fondul Monetar International (FMI).

Primele tranzactii din piata locala au fost realizate la 4,2775 – 4,2800 lei/euro, peste nivelul de la inchiderea de vineri, 4,2670 – 4,2700 lei/euro.

Ulterior, cursul a continuat sa creasca, iar la ora 10:00 euro era cotat la 4,2850 – 4,2870 lei.

FMI si UE au suspendat discutiile de evaluare cu Ungaria in cadrul acordului de imprumut incheiat la sfarsitul anului 2008, avertizand ca guvernul de la Budapesta trebuie sa adopte masuri dure pentru reducerea deficitului bugetar.

Pe de alta parte, Guvernul ungar a anuntat ca nu va introduce noi masuri de austeritate, considerand ca acestea sunt principalul motiv al scaderii economice si somajului ridicat.

Forintul s-a depreciat luni dimineata cu pana la 2,8% fata de euro si se tranzactiona la Budapesta, in jurul orei 7:42, la 289,24 forinti/euro, cu 2,5% peste inchiderea de vineri, de 282,1 forinti/euro.

Deprecierea forintului a indus un sentiment negativ pe pietele valutare din regiune, iar zlorul s-a depreciat cu pana la 0,9%.

Rata de referinta publicata vineri de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR) a crescut cu 0,34 bani, la 4,2628 lei/euro, dupa ce joi s-a situat la 4,2594 lei/euro. Leul a continuat sa se aprecieze semnificativ in fata dolarului american, iar banca centrala a afisat un curs de 3,2839 lei/dolar, cu 4,67 bani sub referinta din ziua precedenta, de 3,3306 lei/dolar.

Pe piata monetara, dobanzile pentru depozitele cu scadenta la o zi se situeaza la 2-3%. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here