Nicolae si Elena Ceausescu, deshumati. Legistii au prelevat probe de la Nicolae Ceausescu

0
773
ceausescu

ceausescuRamasitele pamantesti ale sotilor Nicolae si Elena Ceausescu sunt deshumate, miercuri dimineata, pentru a fi luate cateva probe pentru testare ADN, singurul fiu al acestora care se mai afla in viata, Valentin Ceausescu, dorind sa se stabileasca daca acestea sunt ale parintilor sai.

 

Sapaturile la locurile in care ar fi inmormantati sotii Ceausescu au inceput marti, in jurul orei 7.00, potrivit unui reprezentant al Cimitirului Ghencea Civil, presa neavand voie sa asiste. Potrivit unui reprezentant al cimitirului, membrii familiei sotilor Ceausescu au cerut ca exhumarea sa nu fie publica.

La exhumare participa Mircea Oprean, sotul Zoiei Ceausescu, acesta fiind deja in cimitir.

Probele biologice ce vor fi prelevate la exhumare vor fi trimise la un laborator pentru testarea ADN, care va stabili daca ramasitele sunt sau nu ale sotilor Ceausescu. Dupa deshumare si prelevarea probelor, ramasitele pamantesti vor fi reinmormantate.

Deshumarea are loc la cererea lui Valentin Ceausescu si a lui Mircea Oprean.

Medicii legisti au prelevat probe de la Nicolae Ceasescu

Medicii legisti au prelevat probe de la Nicolae Ceasescu, ramasitele pamantesti ale acestuia fiind reinhumate, acestia urmand sa ia probe pentru ADN si de la Elena Ceausescu.

Un barbat care sustine ca a participat la o parte a procedurii de exhumare a lui Nicolae Ceausescu a declarat, pentru MEDIAFAX, ca sicriul fostului dictator a fost scos din mormant si pus pe un postament, pentru ca medicii legisti sa poata preleva probe. El a precizat ca medicii au luat probe biologice, dar si din hainele cu care a fost inmormantat Nicolae Ceausescu.

Acesta a aratat ca, in opinia lui, sigur in acel loc este inmormantat Nicolae Ceausescu, precizand ca dupa deshumare i-a vazut caciula cu care a fost inmormantat in decembrie 1989. El a mai spus ca sicriul era „identic” cu cel adus de Gelu Voican Voiculescu in 1989, dupa executia cuplului Ceausescu.

Valentin Ceausescu, singurul fiu al cuplului Ceausescu, a devenit recent, alaturi de Mircea Oprean, proprietarul mormintelor din Cimitirul Ghencea, dupa mai multi ani de procese.

In iunie 2008, Curtea de Apel Bucuresti a decis, prin decizie definitiva si irevocabila, sa oblige Ministerul Apararii sa le prezinte lui Valentin Ceausescu si lui Mircea Oprean, sotul Zoiei Ceausescu, dovezi certe care sa ateste daca sotii Nicolae si Elena Ceausescu au fost ingropati in cele doua locuri din cimitirul Ghencea.

Ministerul Apararii arata, in noiembrie 2008, la solicitarea MEDIAFAX, ca a solicitat inscrisuri sub semnatura privata unor participanti la inhumarea sotilor Elena si Nicolae Ceausescu, acestea fiind inmanate partii reclamante. Potrivit dispozitiilor hotararii judecatoresti, Ministerul Apararii a fost obligat sa faca dovada ,”prin orice mijloace legale”, ca sotii Ceausescu sunt ingropati in Cimitirul Ghencea Civil.

Mircea Oprean spunea atunci ca „familia trebuie sa cunoasca unde sunt acestia inhumati, pentru a indeplini datinile crestinesti”. El a mai sustinut ca de inhumarea sotilor Ceausescu s-au ocupat cadre militare, iar regulamentul militar prevede ca fiecare actiune sa fie facuta in urma unui ordin scris si ca este imposibil ca la Ministerul Apararii sa nu existe dovezi despre locul unde sunt ingropati acestia.

Pe toata perioada derularii procesului, reprezentantii Ministerului Apararii si cei ai Administratiei Cimitirelor si Crematoriilor Umane (ACCU) au sustinut, in fata instantei, ca nu detin niciun document care sa ateste ca sotii Ceausescu sunt ingropati la cimitirul Ghencea.

In 11 aprilie 2007, Judecatoria sectorului 5 a respins ca neintemeiata cererea de deshumare a sotilor Nicolae si Elena Ceausescu si de stabilire a identitatii celor inhumati in cimitirul Ghencea Civil din Capitala, formulata in anul 2005 de Zoia Ceausescu, care ulterior a decedat.

Aceeasi sentinta a fost pronuntata si la Tribunalul Bucuresti, in februarie 2008.

Mircea Oprean a cerut ca Ministerului Apararii sa faca dovada, printr-o expertiza medico-legala, ca cele doua cadavre inhumate la Ghencea si indicate printr-o schita marcata de Administratia Cimitirelor si Crematoriilor Umane sunt ale cuplului Ceausescu.

In fata instantei inferioare, reprezentantul Ministerului Apararii a spus ca nu intelege de ce aceasta institutie trebuie sa faca dovada identitatii celor doi, deoarece rolul ministerului in evenimentele din decembrie 1989 a fost de executant si ca simpla prezenta a unor personaje apartinand MAp in locurile unde au avut loc evenimente istorice nu atrage responsabilitatea institutiei.

Administratia Cimitirelor a comunicat instantei Judecatoriei sectorului 5 documentele solicitate in acest proces, respectiv schita amplasamentului locurilor de veci din Cimitirul Ghencea in care se presupune ca au fost inhumati Elena si Nicolae Ceausescu, cu specificatia ca nu are documente care sa ateste ca cei doi au fost inmormantati in acel loc.

Potrivit unui comunicat al municipalitatii, remis presei dupa termenul de la sfarsitul lunii ianuarie 2007, „la data de 25 decembrie 1989 nu a fost inscris in registrul de inhumari nimic care sa ateste inhumarea sotilor Ceausescu. Nu a fost depus niciun document la Administratia Cimitirelor „.

De asemenea, potrivit comunicatului municipal, ACCU „nu poate elibera niciun act care sa ateste inhumarea” sotilor Ceausescu in cimitirul Ghencea, tocmai din lipsa inscrisurilor oficiale. Mai mult, ACCU nu poate elibera nici autorizatie pentru dezgroparea sotilor Ceausescu pana la pronuntarea instantei. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here