Basescu: In octombrie trebuie analizata posibilitatea discutarii unui nou acord cu FMI

0
1016
basescu-presedinte

basescu-presedintePresedintele Traian Basescu a declarat, luni, la Cotroceni, la intalnirea cu seful Misiunii Fondului Monetar International in Romania, Jeffrey Franks, ca in luna octombrie va trebui analizata posibilitatea discutarii unui nou acord cu FMI.

„De aceasta data va aflati in Romania doar pentru a celebra aniversarea Bancii Nationale a Romaniei. Ma bucur sa va vad din nou. Ma uit spre vizita din octombrie, cand nu va fi o sarbatoare, ci o evaluare a dificultatilor pe care le intampinam. Propunerea mea catre dumneavoastra este ca, cu ocazia vizitei din octombrie, sa ne uitam la viitorul acord intre Romania si FMI, sa vedem daca solutia corecta este extinderea actualului acord sau de a avea un acord de tip «precautionary», acesta este mesajul meu care dumneavoastra si, in acelasi timp, cautam sa continuam impreuna reformele structurale si absorbtia fondurilor europene. Este necesara crearea spatiului fiscal necesar pentru absorbtia fondurilor”, a spus Traian Basescu la inceputul intrevederii cu Jeffrey Franks.

La randul sau, seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, si-a exprimat acordul cu seful statului roman.

„Sunt de acord cu dumneavoastra domnule presedinte. Asa cum va amintiti, la ultima noastra vizita, am subliniat faptul ca exista nevoie disperata de multi bani europeni pentru infrastructura de aici  si cheia este eliminarea barierelor din sectorul public care ingruneaza absorbtia fondurilor bugetare”, a spus Franks.

Presedintele Basescu a sustinut ca in Romania exista „bariere birocratice”.

„Trebuie de asemenea sa ne uitam la costurile sociale, avem un deficit de 3,6 miliarde de euro, ceea ce este dramatic”, a mai spus Traian Basescu.

Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, s-a intalnit, duminica, la sediul Ministerului Finantelor Publice, cu noul ministru de resort, Gheorghe Ialomitianu, si a declarat dupa aceasta discutie ca principalele taxe din Romania ar trebui mentinute anul viitor la valorile actuale. Ialomitianu a preluat vineri conducerea Ministerului Finantelor, de la Sebastian Vladescu, unul dintre cei sase ministri remaniati.

Franks a discutat, vineri, cu premierul Emil Boc, a participat sambata la o conferinta pe teme economice, iar duminica a fost prezent la un concert al Filarmonicii „George Enescu”, eveniment prilejuit de marcarea a 130 de ani de la infiintarea BNR. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here