Atacuri teroriste simultane dejucate in Marea Britanie, Franta si Germania

0
770
teroristi

teroristiAtacuri teroriste in Marea Britanie, Franta si Germania, planificate in Pakistan, au fost dejucate de serviciile de informatii, a anuntat marti postul britanic de televiziune Sky News, citand surse din domeniul spionajului.

 Atacuri simultane erau prevazute la Londra si in mari orase franceze si germane, a precizat postul, adaugand ca planul se afla intr-un stadiu avansat, dar ca atentatele nu erau iminente.

Activisti din Pakistan, care au planificat atentatele, se aflau sub supraveghere de ceva timp, a precizat Sky News. Potrivit postului, operatiunea „avea o legatura cu al-Qaida si, posibil, cu talibanii”, care vizau Europa.

Acesta era „cel mai serios proiect de atentate planificat de al-Qaida in ultimii ani”, pus la punct de lideri ai retelei, refugiati in regiunile tribale ale Pakistanului, a afirmat BBC.

Potrivit surselor din domeniul informatiilor citate de Sky, atacurile ar fi urmat sa fie asemanatoare cu cele comise la Bombay, in India, in noiembrie 2008, cand un comando de islamisti a atacat simultan mai multe obiective, intre care si hoteluri, in capitala economica indiana, unde au fost ucise 163 de persoane.

Postul american de televiziune ABC a citat marti seara un oficial american de rang inalt, fara sa-i precizeze identitatea, potrivit caruia si Statele Unite erau o potentiala tinta.

Postul subliniaza ca presedintele american, Barack Obama, a fost informat in legatura cu aceste amenintari, apreciate drept „credibile” de acest oficial.

Planificarea acestor atacuri in Europa a fost descoperita in urma unei cooperari intre serviciile de informatii britanice, franceze, germane si americane, afirma Sky News.

Surse din cadrul politiei si serviciilor de informatii americane si europene, citate de ABC, au declarat ca informatiile cu privire la amenintarile cu atentate au la baza un interogatoriu al unui cetatean german, suspectat de terorism, care a fost capturat la sfarsitul verii, in timp ce incerca sa se intoarca in Europa. in prezent, acesta ar fi detinut la baza americana Bagram, in Afganistan.

Astfel, politistii americani au avertizat ca erau in pregatire atentate similare celor de la Bombay. Aceste tentate ar fi vizat tinte „economice” si „usoare”, potrivit ABC.

Imediat dupa descoperirea planului, armata americana a oferit aliatilor europeni sustinere pentru cautarea in Pakistan a organizatorilor, a precizat Sky News.

In noaptea de marti spre miercuri, doua surse franceze cu legaturi in domeniul informatiilor au declarat pentru AFP ca nu detin informatii in legatura cu aceste planuri de atentate.

O sursa franceza din domeniul informatiilor a declarat, sub acoperirea anonimatului, ca „nu este deloc la curent”, iar o sursa guvernamentala franceza, in legatura cu serviciile de informatii, a declarat, de asemenea, ca nu detine informatii despre un asemenea complot dejucat.

Franta a avertizat in mod oficial populatia cu privire la riscul unui atac iminent, dar sursa guvernamentala citata a precizat ca riscurile de comitere a unor atentate in aceasta tara, anuntate saptamana trecuta, nu vizau elementele avansate de sursele citate de Sky News.

Secretarul american pentru Securitate Interna, Janet Napolitano, declara miercurea trecuta, in fata Senatului, ca tarile occidentale erau amenintate de o activitate „in crestere” a gruparilor extremiste islamiste.

Wall Street Journal, citand „actuali si fosti oficiali” americani, a anuntat marti ca CIA a multiplicat atacurile cu avioane fara pilot contra insurgentilor, in zonele tribale pakistaneze, cu scopul de a contracara o serie de atentate impotriva Marii Britanii, Frantei si Germaniei.

Potrivit Sky News, abia dupa ce s-a aflat despre planificarea acestor atentate, CIA si-a intensificat raidurile cu avioane fara pilot, pentru a-i anihila pe organizatori.

De aproximativ o luna, Statele Unite au intensificat in mod considerabil campania de atacuri cu avioane fara pilot asupra acestor zone de la frontiera cu Afganistanul, fief al talibanilor si sanctuar al cadrelor al-Qaida din intreaga lume.

De la 3 septembrie, cel putin 118 insurgenti islamisti au fost omorati in 21 de atacuri cu drone. intre acesti insurgenti, sambata a fost ucis liderul al-Qaida in Pakistan si Afganistan, cunoscut sub numele de „Sheik Fateh”. (Mediafax)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here