Bancile estimeaza ca cererea firmelor pentru imprumuturi va scadea in ultimul trimestru, desi este posibil ca etapa de inasprire a standardelor de creditare sa se fi incheiat, dar sunt mai optimiste privind segmentul populatiei, unde se asteapta la o usoara revenire a solicitarilor, potrivit BNR.
„Standardele de creditare nu au mai cunoscut modificari in trimestrul al treilea (pe segmentul companiilor nefinanciare – n.r.). Este posibil ca etapa de inasprire a standardelor de creditare sa se fi incheiat, bancile considerand ca nivelul actual confera un grad de prudenta adecvat profilului debitorilor si tipologiei creditelor”, se arata in sondajul privind creditarea companiilor nefinanciare si a populatiei realizat de BNR.
Etapa de inasprire a standardelor de creditare pentru companii a debutat la inceputul anului 2008 si a marcat o reorientare la nivelul obiectivelor bancilor, dinspre tinte preponderent cantitative (cresterea cotei de piata sau maximizarea profiturilor pe termen scurt) catre abordari aliniate procesului de reducere a intermedierii financiare la nivel global, care acomodeaza intr-o masura mai insemnata analizele calitative si de risc asociate creditarii.
„Perspectivele pe partea ofertei de finantare a companiilor raman momentan incerte, nemanifestandu-se o tendinta de reluare a creditarii, cel putin pe termen scurt”, se mai spune in sondajul BNR.
Companiile au manifestat, per total, o cerere pentru credite mai scazuta in trimestrul al treilea, desi solicitarile de imprumuturi pe pe termen scurt au cunoscut un usor avans.
„Riscurile asociate companiilor sunt, conform aprecierii bancilor, in crestere in toate sectoarele de activitate, mai putin sectorul energetic. Cele mai riscante sectoare sunt constructiile si tranzactiile imobiliare”, potrivit sondajului.
In ceea ce priveste termenii creditarii companiilor, se poate observa ca intarirea cerintelor de colateral si cresterea primei solicitate pentru creditele mai riscante au fost contrabalansate de reducerea spread-ului ratei medii de dobanda a creditului fata de ROBOR la o luna si a comisioanelor.
Pe partea populatiei, standardele de creditare au evoluat diferit in trimestrul al treilea, in functie de tipul imprumuturilor. Astfel, standardele la creditele pentru achizitia de locuinte si terenuri au cunoscut in trimestrul al treilea o tendinta de relaxare pentru prima data in ultimii doi ani, in timp ce pentru imprumuturile de consum nu s-au inregistrat modificari.
„Principalul factor care a contribuit la relaxarea standardelor de creditare (pe segmentul ipotecar – n.r.) in trimestrul al treilea a fost cresterea concurentei din sectorul bancar”, se mai arata in sondajul bancii centrale.
Asteptarile pe termen scurt ale bancilor vizeaza o noua etapa de inasprire a standardelor de creditare pentru creditele de consum. Pe de alta parte, ciclul inaspririlor standardelor de creditare pare a se fi incheiat pentru creditele imobiliare, bancile anticipand chiar o relaxare importanta in ultimul trimestru al acestui an.
„Cererea de credite s-a mentinut in teritoriul negativ atat pentru creditele de consum, cat si pentru cele imobiliare. Corectia cea mai pronuntata s-a inregistrat pentru creditele de consum. Asteptarile bancilor sunt pozitive, indicand o usoara revenire a cererii in trimestrul patru”, se mai spune in sondaj.
Sondajul este efectuat trimestrial de BNR in lunile ianuarie, aprilie, iulie si octombrie si are la baza un chestionar transmis primelor zece banci alese dupa cota de piata aferenta creditarii companiilor si populatiei. Aceste institutii detin aproximativ 80% din creditare. (Sursa: Mediafax)