Romania ar putea sa inregistreze o crestere economica de aproximativ 1,2% in 2011

0
681

Iesirea din recesiune va fi anevoioasa si presarata cu masuri nepopulare pe care guvernul va trebui sa le implementeze pentru ca Romania sa poata atinge tinta de deficit bugetar de 4,4%din PIB
Inflatia s-ar putea injumatati la finalul lui 2011

Eforturile de consolidare fiscala au inceput sa dea roade, iar deficitul bugetar se afla in prezent sub control

Bucuresti, 20 decembrie 2010 – „Romania ar putea sa inregistreze o crestere timida in 2011, de doar 1.2%, dupa doi ani de declin in care economia s-a contractat in termeni reali cu circa 9%. Iesirea din recesiune va fi anevoioasa si presarata cu masuri nepopulare pe care guvernul va trebui sa le implementeze pentru ca Romania sa poata atinge tinta de deficit bugetar de 4,4%din PIB”, a declarat, economistul sef al BCR, Lucian Anghel, cu ocazia prezentarii Raportului macroeconomic Romania – Sub semnul austeritatii.

Cresterea economica din 2011 va fi sustinuta in special de investitiile realizate de companiile private, in timp ce consumul gospodariilor populatiei va consemna cel mai probabil doar un avans marginal. Atragerea de noi investitii straine directe in conditiile in care mediul intern va fi unul stabil, cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene si indeplinirea reformelor structurale cuprinse in actualul dar si probabil viitorul acord cu FMI si Uniunea Europeana sunt elemente cheie pentru reluarea cresterii economice sustenabile, se arata in raport.

„Inflatia s-ar putea injumatati la finalul lui 2011, dupa ce socul generat de majorarea TVA-ului in vara acestui an se va disipa treptat. intr-un scenariu moderat care ia in calcul o productie agricola buna si implicit un efect favorabil din partea preturilor volatile, inflatia s-ar putea plasa la limita superioara a intervalului tintit de catre banca centrala; in caz contrar, estimam ca inflatia va fi marginal superioara tintei de 3%±1pp”, a adaugat Lucian Anghel.

Economistul sef al BCR considera ca banca centrala ar putea relua ciclul de relaxare a politicii monetare in 2011, daca presiunile inflationiste se vor reduce, iar Romania va incheia un nou acord, preventiv, cu FMI si Uniunea Europeana. Alaturi de reluarea cresterii economice si imbunatatirea perceptiei de risc a investitorilor globali, aceasta poate pune bazele unui reviriment a activitatii de creditare a sectorului privat, in special pe segmentul creditelor pentru investitii. Existenta unor proiecte majore de investitii in infrastructura, energie, agricultura sau industria prelucratoare poate asigura orientarea resurselor financiare spre domenii care asigura o crestere economica sanatoasa pe termen lung.

„Eforturile de consolidare fiscala au inceput sa dea roade iar deficitul bugetar se afla in prezent sub control. Romania trebuie sa gaseasca punctul de echilibru intre nevoia stringenta de restructurare a sectorului public, ce presupune reducerea anumitor categorii de cheltuieli, si disponibilizarea unor resurse pentru investitii atat de necesare generatiilor viitoare. Parteneriatul cu FMI si Uniunea Europeana ar trebui sa continue si in 2011 sub forma unui acord de tip preventiv care sa se focalizeze pe reforme menite sa modernizeze societatea romaneasca. increderea investitorilor straini in economia romaneasca ar fi astfel pe deplin restaurata, un element de o importanta capitala in conditiile in care economisirea interna este insuficienta pentru a finanta toate proiectele de care Romania are nevoie pe termen lung”, a precizat Lucian Anghel.  

*  *

Banca Comerciala Romana (BCR), membra a Erste Group, este cel mai important grup financiar din Romania, incluzand societatile de profil de pe piata leasingului, managementului activelor, pensiilor private si a bancilor de locuinte. BCR este banca Nr.1 in Romania dupa valoare activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 dupa numarul de clienti si banca Nr.1 pe segmentele de economisire si creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din Romania, dupa gradul de incredere al clientilor si dupa numarul celor pentru care BCR este principala institutie cu care fac banking.

BCR ofera gama completa de produse si servicii financiare prin intermediul unei retele de 48 de centre de afaceri dedicate companiilor si 667 de unitati retail localizate in majoritatea oraselor din intreaga tara cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din Romania pe piata cardurilor si a tranzactiilor bancare, clientii BCR avand la dispozitie cea mai mare retea nationala de ATM – peste 2.000 de bancomate si POS – peste 18.000 de terminale pentru plata cu cardul la comercianti, precum si servicii complete de Internet banking, phone-banking si e-commerce.
 
*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrala si de Est. Mai mult de 50.000 de angajati deservesc peste 17,4  milioane de clienti in cadrul a 3.200 de filiale din 8 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia si Ucraina). La 30  septembrie 2010, Erste Group detinea active totale in valoare de 206,5  miliarde EUR, inregistrand un profit net de 736,8  milioane EUR si un raport cost/venituri de 48,7%.
 
*  *

BCR – Comunicare Externa
Tel. 312.00.56; Fax 313 0117
Ionut Stanimir, e-mail: [email protected]
Cezar Marin, e-mail: [email protected]

Twitter: @infoBCR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here