Consiliul National al PC a aprobat, luni, in unanimitate, ruperea protocolului cu PSD si validarea aliantei cu PNL.In discursul rostit in fata membrilor Consiliului National, presedintele PC, Daniel Constantin, a afirmat ca preamblul protocolului de colaborare cu PNL prevede un set de valori,
un set de principii si un set de masuri pe care PC, impreuna cu PNL, sa le promoveze in perioada urmatoare.
„Aceasta este elementul definitoriu al acestei aliante cu PNL si nu asa cum incearca prin mijloace specifice actuala putere sa faca acea propaganda ca facem un protocol cu PNL sa ne impartim functii sau nu stiu ce altfel de privilegii. Ceea ce vrem sa facem, necesitatea constituirii acestei aliante, pleaca in primul rand de la nevoia oamenilor”, a sustinut Constantin.
El a precizat ca PC va semna alianta cu PNL si va deschide calea dialogului catre PSD.
„Alianta cu PNL nu pleaca din necesitatea politica de repozitionare a partidului politic pe scena politica, ci pleaca din necesitatea oamenilor de a schimba ceva in aceasta tara”, a mai spus el.
„De ce am facut-o atat de repede? Pentru ca oamenii nu mai sporta, oamenii au nevoie sa vada pe cineva ca se implica. Multumesc colegilor de la PNL si celor de la PSD ca au inteles necesitatea acestei aliante si acestei discutii politice atat de repede la inceputul acestui an”, a adaugat Daniel Constantin.
Presedintele PC a precizat ca liberalii si conservatorii au decis sa faca aceasta schimbare acum pentru ca oamenii nu mai pot sa astepte anul 2012.
„Ne dorim cu toata taria si convingerea sa implementam programele pe care le-am discutat cu colegii liberali si social-democrati inca din primavara acestui an. (…) S-ar putea sa fie foarte tarziu in 2012 sa incercam sa mai indreptam ceva. Lucrurile din pacate in Romania se indreapta intr-o directie cu totul si cu totul nefavorabila”, a mai declarat liderul PC.
El a aratat ca un alt motiv pentru a intra in aceasta alianta cu PNL este acela ca PC are nevoie sa intre intr-o alianta.
„Din pacate, nu asa cum s-a vehiculat, plecam dintr-o alianta si intram intr-o alta alianta. Vreau sa fim foarte sinceri: de cand am preluat conducerea partidului, in 2010, PC, si cred ca ati observat si dumneavoastra, s-a manifestat ca un partid propriu, nu intr-o alianta cu PSD. Nu vreau sa acuz pe nimeni, dar intr-o alianta politica eu cred ca orice masura pe care o propune un partid care formeaza acea alianta trebuie s-o propuna dupa ce se consulta cu celalalt partid”, a mai spus Daniel Constantin.
El a adaugat ca, in anul 2010, ceea ce a propus PSD nu reprezinta rezultanta unei colaborari sau a unei consultari intre cele doua partide.
„Cred ca numai impreuna cu un alt partid, si spunem noi de dreapta, puteam sa propunem masuri coerente pentru aceasta tara. Suntem un partid, si un alt motiv pentru care am acceptat provocarea pentru a face alianta cu PNL, este acela ca suntem un partid de centru-dreapta, indiferent de ce incearca sa spuna in aceste zile protagonistii celor de la putere”, a sustinut Daniel Constantin.
Delegatia Permanenta a PNL aproba alianta cu PC; trei liberali voteaza impotriva
Delegatia Permanenta a PNL a aprobat, luni, realizarea aliantei cu PC, inregistrandu-se trei voturi impotriva incheierii acesteia.
Conform unor surse din Delegatia Permanenta a PNL, au fost date doua voturi: unul pentru realizarea aliantei, iar celalalt pentru protocolul cu PC.
In privinta incheierii aliantei cu PC, trei membri ai Delegatiei Permanente au votat impotriva, potrivit surselor citate, care au sustinut ca la votul pentru protocol s-au inregistrat mai multe voturi impotriva. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro