Principalele probleme cu proiectele din fonduri UE sunt intarzierea rambursarilor si birocratia

0
659
dosare

dosarePrincipalele dificultati la contractarea si implementarea proiectelor din fonduri UE sunt virarea cu intarziere a prefinantarilor sau rambursarilor si birocratia excesiva, care in unele cazuri presupune zeci de bibliorafturi de documentatii, potrivit Structural Consulting Group.

„Intarzierile in virarea prefinantarilor si a rambursarilor ajung in unele cazuri si la 120 de zile, in conditiile in care termenul contractual este de 15 zile; lipsa de transparenta a Autoritatii de Management in comunicarea cu beneficiarii; raspunsul Autoritatii la cerere de act aditional a intarziat si mai mult de 135 de zile, fata de termenul stabilit de 30 de zile, iar birocratia excesiva a necesitat noua bibliorafturi de anexe la un proiect de cursuri pentru personal medical”, conform unui sondaj realizat de Structural Consulting Group si prezentat marti la conferinta MEDIAFAX Talks about SME de Dan Barna, managing partner al firmei.

Rezultatele au fost identificate de beneficiarii proiectelor prin programul POSDRU, de finantare in domeniul resurselor umane.

Pentru beneficiarii Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice, intarzierile in procesarea sau virarea rambursarilor au fost si de 15 luni.

Sondajul a incercat sa identifice problemele IMM-urilor in fazele de contractare si implementare a proiectelor din fonduri europene si a fost realizat in perioada 7-14 februarie in randul a 314 firme mici si mijlocii.

Programele din fonduri europene luate in considerare au fost POSDRU, Programul Operational Regional (POR), Programul National de Dezvoltare Rurala si POSCCE.

Problemele reclamate in ceea ce priveste POR au fost birocratia si inconsecventa pentru documentele suport, astfel ca pentru clarificarea unor elemente din contract in vederea semnarii acestuia un beneficiar a fost nevoit sa aduca 30 de bibliorafturi de documentatie. Tot in cadrul acestui program firmele reclama lipsa unui calendar clar privind fiecare etapa de evaluare, astfel ca de la depunerea proiectului si pana la contractare expira autorizatiile.

Alte probleme identificate de firme sunt lipsa predictibilitatii si perioadele lungi intre aprobarea proiectelor si contractarea acestora, precum si amanarea repetata a lansarii anumitor apeluri de proiecte, iar pentru beneficiarii de proiecte in cadrul PNDR imposibilitatea accesarii de credite si dobanzile mari la creditele obtinute ingreuneaza implementarea investitiilor. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here