BCR isi precizeaza pozitia fata de Comunicatul Federatiei Sindicatelor Independente din BCR din data de 04.03.2011:

0
767

Patronatul şi sindicatele din BCR continuă negocierile pentru un nou Contract Colectiv de Muncă al BCR, întrucât părţile nu au ajuns încă la un acord, termenul legal de negociere fiind 31 martie 2011. Deoarece precedentul Contract Colectiv de Muncă al BCR a expirat vineri, 4 martie 2011, patronatul va aplica o politică interimara pentru a menţine

plata beneficiilor acordate angajaţilor, astfel ca acestea să nu fie afectate de procesul de negociere.
Această politică va fi valabilă până în momentul încheierii unui nou Contract colectiv de muncă.   

Suntem foarte preocupaţi de faptul că, potrivit informaţiei difuzate de Federaţia Sindicatelor Independente din BCR (FSI), două angajate şi-ar fi anunţat intenţia de a începe greva foamei şi dorim să facem tot ce este posibil pentru a le determina să îşi schimbe decizia. Din păcate organizaţia sindicală nu ne-a dezvăluit identitatea lor.
Totodată, suntem convinşi că nici-o persoană din management nu a făcut presiuni asupra angajaţilor în legătură cu acţiunile sindicale desfăşurate recent, aşa cum susţine federaţia sindicală şi am solicitat sindicatului să ne furnizeze cazuri concrete şi nume. BCR este un angajator responsabil şi aplică principii şi practici clare privind relaţia manager a€“ angajaţi.

Sperăm că vom încheia negocierile cât mai curând astfel încât BCR să continue cu succes implementarea strategiei şi planurilor sale de afaceri, în beneficiul tuturor părţilor interesate – clienţi şi parteneri, salariaţi, acţionari şi comunitate

——————————————————————————————————-
BCR as employer continue the negotiations with trade unions in BCR for a new a Collective Labor Contract of BCR, as the parties have not yet reached an agreement, within the legal term of negotiation which expires on March 31, 2011.
Since the previous BCR Collective Labor Contract expired on Friday, March 4, 2011, the employer has put in place an interim policy to maintain the employees’ benefits over the negotiation process.
This policy will be valid upon the signing of a new Collective Labour Contract.

We are deeply concerned about the fact that, according to the Unions two employees announced their intention to start a hunger strike and we would like to do our best to make them change their decision. Unfortunately, the Unions wouldn’t reveal their identity..

In the same time we are convinced that no one from the management has put any pressure on the employees related to the union actions taken recently as Unions say and we have asked the unions to provide us facts and names.
BCR is a responsible employer and had established practices and principles for manager – employees’ relationships to be applied.

We hope to seal the negotiations as soon as possible so that BCR can successfully continue its strategy and business plan, for the benefit of all interested parties – clients and partners, employees, shareholders and community.
—————————————————————————————————
Corneliu Cojocaru
Director de Comunicare, BCR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here