Premierul Emil Boc le-a spus, marti seara, parlamentarilor PDL prezenti la Vila Lac 1 pentru a sustine candidatura sa pentru un nou mandat de presedinte al partidului, ca titlul motiunii sale este „Echipa dreptei pentru Romania puternica”, au declarat pentru MEDIAFAX,
surse din partid. Potrivit surselor citate, lansarea oficiala a candidaturii lui Emil Boc va avea loc lunea viitoare, la ora 13.00, cand se va organiza o „mica manifestare la Modrogan”.
Emil Boc a facut o prezentare a proiectului motiunii sale, aratand ca parlamentarii vor primi textul in cursul acestei saptamani.
Potrivit surselor mentionate, Boc a spus ca primul obiectiv al partidului este castigarea alegerilor locale si, pana atunci, fiecare primar trebuie sa aiba un proiect in realizare.
Premierul Emil Boc si-a prezentat, marti seara, la intalnirea cu parlamentari ai PDL care il sustin , cateva puncte din strategia sa pentru candidatura la sefia PDL si a lansat ideea unei „competitii oneste, fara atacuri in partid”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara.
Premierul a discutat, marti seara, cu parlamentarii PDL despre motiunea pe care o va prezenta la Conventia partidului pentru a obtine un nou mandat de presedinte al PDL, dar si calendarul de deplasari in tara in campania interna din partid.
Emil Boc i-a invitat la Vila Lac pe parlamentarii PDL care si-au exprimat sustinerea pentru candidatura sa la sefia partidului, inclusiv pe ministrii care sunt si parlamentari. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro