Cat de prietenos este mediul nostru de afaceri?
Nu poti spune cat de prietenos este, decat prin comparatie cu ceva. Fata de ceea ce era in anii 2000, este un progres. Am invatat cu totii multe, inclusiv reprezentantii Guvernului. Insa, comparativ cu mediul de afaceri din alte tari – din pacate, chiar state precum Bulgaria, Ungaria, vecinii nostri membri UE – trebuie sa spunem, cred, ca suntem inca departe de a fi foarte prietenosi. Dovada o anumita preferinta, in ultima vreme, a unor afaceri sa se instaleze in acele tari.
De unde incepe „lipsa de prietenie“ a mediului romanesc de afaceri?
Aceasta incepe de la relatiile cu autoritatile locale si de la problemele birocratice create mai ales la nivel local. In mod simbolic, „lipsa de prietenie“ s-a manifestat anul trecut, prin cresterea TVA-ului cu 5 procente, iar aceeasi lipsa de prietenie este reflectata si prin nivelul absurd de mare al CAS-ului.
Insa, fara discutie ca sunt si elemente care ne fac atractivi. De exemplu – cota unica, dar cu precizarea ca este bine sa ne bucuram de cota unica si de nivelul pe care-l are aceasta, iar orice incercare de a face din bine, prea-bine, risca sa ne faca sa pierdem inclusiv cota unica!
Pana la urma, cat de prietenos este mediul de afaceri reprezinta si o problema culturala. Este problema atitudinii cetateanului de rand fata de omul de afaceri, care se transmite asupra atitudinii functionarului public s.a.m.d. Suntem inca departe de a vedea in antreprenor, in omul de afaceri, factorul de progres social, nu numai economic. Pentru ca, pana la urma, cel care trage toata societatea inainte este antreprenorul. Cred ca publicul roman si autoritatile sunt departe de a fi ajuns la aceasta concluzie!
Ce parere aveti despre noul Cod al Muncii?
Incep prin a spune ca situatia era catastrofala si deosebit de rigida, in vechiul Cod al Muncii. Eram „campionii irationalului“ in legislatia specifica. Acum, lucrurile s-au schimbat in bine si sunt de apreciat efortul si riscurile pe care si le-a asumat Guvernul, pentru trecerea legislatiei muncii. Dar s-au facut lucrurile pe jumatate! Spre exemplu, eu nu am inteles ce se va intampla cu contractele colective de munca la nivel national. Asta este cea mai mare anomalie in legislatia romaneasca a muncii. Codul Muncii prevede contracte colective de munca la nivel national, dupa care ai contracte de munca la nivel de ramura, apoi ai contracte de munca la nivel de fabrica si tot negociezi mereu la astfel de contracte! Eu cred ca ideea de „contract colectiv de munca la nivel national“ este o ramasita din alte vremuri. Pentru mine, este foarte neclar ce se va intampla.
Cum apreciati economia Romaniei, in acest moment?
Daca este sa ne uitam la rapoartele analistilor straini – si vorbim de analistii de prestigiu ai marilor grupuri financiare internationale – vom vedea ca previziunile pentru Romania sunt pozitive. Acest lucru porneste de la faptul ca, intr-adevar, in prima faza am aratat dorinta de a fi fermi si de a reduce cheltuielile bugetare, de a restructura finantele Romaniei, care intrasera realmente pe drumul nesustenabilitatii. Acesta a fost un factor pozitiv pentru aprecierile respective, dupa care toata lumea a gandit astfel: anul 2012 este un an electoral si – ca atare – consumul va fi stimulat dupa… „bunul obicei“ al anilor electorali, astfel incat ne vom trezi ca, dupa o a doua parte a anului 2011, in care exista asteptari pozitive, vom avea un an in care consumul va fi stimulat. Deci, pentru perioada 2011 – 2012, previziunile sunt pozitive…
Daca ma intrebati pe mine, personal, cum vad lucrurile, din experienta mea, va spun ca sunt dezorientat, ca sa nu zic speriat! De exemplu, eu sunt actionar in doua fabrici de materiale plastice si cel putin la una dintre ele am ramas fara furnizori. Pe de alta parte, beneficiarii nostri sunt fabricile de cabluri, iar acestea nu au mai reusit sa vanda nimic in ultimele trei luni. Asadar, in sectorul pe care il cunosc, situatia nu este deloc „roz“, cifra de afaceri a celor doua fabrici scade in continuare si trebuie sa dam oameni afara, asa ca mie nu mi se pare ca am fi iesit nici macar din recesiune!
Cand estimati ca vom iesi din recesiune si – mai departe – din criza?
Vom iesi din criza de indata ce se vor face minime eforturi din partea statului pentru normalitate in privinta investitiilor. Pana la urma, acesta este „mecanismul“ peste tot in lume!
Pe de alta parte, vedem ca multe state au stimulat consumul. La noi, consumul a devenit un fel de… „dusman al poporului“! Rezultatul este ca, scazand consumul atat de mult, au fost „mutilate“ sectoarele in care era creata valoare, la nivel national. Altfel spus, toti sub-furnizorii nationali care livrau pe piata interna au intrat in insolventa, nemaiavand desfacere. Intrand in insolventa, s-a ajuns la urmatoarea situatie: in momentul de fata, exista „lanturi de creare a valorii“ care au la un capat multinationale ce livreaza la export, dar nu mai au la celalalt capat furnizorii interni care le asigurau piesele de schimb, astfel ca incep sa importe. Acest lucru nu este spre binele economiei romanesti. O sa ne trezim ca nu mai avem decat multinationale ce prelucreaza doar importuri. Trebuie sa evitam acest lucru! Ar trebui sa producem aici cat mai mult din necesarul celor care vand la export. Or, in ultimul an, prin distrugerea consumului, noi am distrus tocmai acesti sub-furnizori locali.
De aceea, apreciez ca investitiile si consumul reprezinta sansa iesirii Romaniei din criza!
Interviu realizat de Daniel Negut
(articol preluat din varianta print a revistei Business Adviser, nr. 58)