Judecatoarea Elena Turcu a fost achitata de inalta Curte de Casatie si Justitie, ea fiind judecata pentru conducerea unui autoturism sub influenta aloolului, fara a fi stabilita exact alcoolemia, astfel ca ICCJ a apreciat ca fapta magistratei nu este prevazuta de legea penala.
Instanta suprema a decis, in 8 aprilie, achitarea judecatoarei Turcu Elena de la Tribunalul Dambovita, insa decizia poate fi atacata cu recurs la completul de cinci judecatori al ICCJ.
Astel, judecatoarea Turcu a fost achitata pe motivul ca fapta pentru care a fost deferita justitiei „nu este prevazuta de legea penala”.
ICCJ a finalizat, in 1 aprilie, dezbaterile in procesul in care Elena Turcu a fost judecata pentru conducerea unui autoturism sub influenta aloolului, judecatorii instantei supreme vizionand un material cu inregistrarea incidentului din mai 2007, depus ca proba la dosar.
Judecatorii inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) au audiat la ultimul termen de judecata un ultim martor din proces, a vizionat proba video a procurorilor si a ascultat pledoariile finale ale acuzarii si apararii.
Proba video a procurorilor a constat intr-un colaj de imagini video, luate de la institutia de presa care a avut reporteri la fata locului in seara de 14 mai 2007, cand s-a produs incidentul, pentru care Turcu a fost deferita justitiei.
Colajul video propus de procurori ca proba a aratat-o pe Elena Turcu care, in mod constant, a refuzat sa colaboreze cu politistii care i-au cerut in repetate randuri, fie sa ii insoteasca la sectie, fie ulterior sa sufle in aparatul alcooltest, fie sa mearga la recoltare de probe.
Turcu a sustinut din nou ca la acel moment nu era beata, ca roseata de pe la fata reprezinta o particularitate individuala pentru care ea nu este vinovata si ca modul in care a procedat la acea vreme a fost „pe fondul unei stari sporite de tensiune”, motivata de prezenta in permanenta la evenimente a fetitei ei de numai sase ani.
Procurorul a conchis ca atata vreme cat din nicio proba nu reiese valoarea inregistrata de alcooltest si din cauza ca procedura recoltarii de probe de sange a fost viciata in acest caz, in sensul prelevarii a doua mostre de sange de cate 10 mililitri, nu poate fi atrasa raspunderea pe Legea penala, care prevede ca se deschide dosar penal pentru o alcoolemie mai mare de 0.8 la mie, dar exista indicii suficiente ca aceasta bause, astfel incat poate fi sanctionata contraventional.
Apararea judecatoarei a respins aceasta varianta de achitare si a cerut judecatorilor achitarea Elenei Turcu pe motivul ca fapta de care o acuza procurorii nu exista. Astfel apararea a aratat ca de vreme ce nu exista nicio proba valida care sa ateste alcoolemia judecatoarei, acuzatia de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul avand in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala” se transforma in „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul”, aceasta din urma varianta de fapta neregasindu-se in Codul Penal sau cel rutier.
„Sa conduci o masina pe drumurile publice nu reprezinta o infractiune”, au sustinut avocatii Elenei Turcu, care au aratat ca probele cu alcooltestul si cele de sange nu pot fi luate in calcul in acest proces din cauza vicierii grave a procedurilor de efectuare.
Astfel, in cazul alcooltestului, avocatii au aratat ca aparatul nu a reusit inregistrarea vreunei valori, de ambele dati dand eroare, care a fost inregistrata in memoria interna a aparatului. Avocatii au aratat ca valoarea de 0.9 la mie care se poate vedea de doua ori in materialul video este o valoare care a fost luata in alt caz, nu cel al Elenei Turcu, dar postata pe ecranul aparatului de politistii care stiau ca presa filmeaza evenimentul intr-o tentativa de manipulare a opiniei publice.
In realitate tot din materialul video a reiesit ca la momentul cand Elena Turcu a suflat de doua ori in aparatul alcooltest acesta a semnalizat sonor eroarea de inregistrare, moment in care politistii au plecat cu magistratul la spital pentru recoltarea de sange.
Despre recoltarea de sange avocatii au aratat ca si aceasta proba este nula datorita faptului ca procedura recoltarii sangelui a fost grav viciata. Astfel, a aratat apararea, Eleni Turcu i s-ar fi luat doar o proba de sange in vreme ce normele de reglementarea ale procedurii prevad ca trebuie preluate doua probe, la interval de o ora intre ele, de cate zece mililitri.
Din buletinul de examinare clinica rezulta ca aceasta „pare sub influenta alcoolului” si ca de la aceasta a fost recoltata o singura proba de sange, in 7 mai 2007, la ora 23.40, iar motivul pentru care cea de-a doua proba nu a mai fost prelevata nu s-a consemnat in formular.
Persoanele prezente au aratat ca magistratul ar fi refuzat in mod expres recoltarea celei de-a doua probe, Turcu negand acest lucru, ea precizand ca nu i-a mai fost solicitata o alta proba de sange si ca nici nu a cerut din proprie initiativa o a doua recoltare.
Conform buletinului de analiza toxicologica emis de Serviciul de Medicina Legala Ploiesti rezulta ca in proba predata spre analiza s-a decelat o intoxicatie etilica de 1 gr %o.
In 25 februarie 2009, dupa ce i-a fost refuzata cererea de pensionare de catre Presedintie, pentru ca nu indeplinea conditiile, Elena Turcu si-a dat demisia din functia de presedinte al Sectiei penale a Tribunalului Dambovita. (Mediafax)