Guvernul va modifica din nou taxa auto

0
703
masini-intersectie

masini-intersectieGuvernul a decis ca, in aproximativ doua saptamani, sa modifice din nou taxa de prima inmatriculare, dupa ce Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE) a apreciat ca aceasta taxa incalca legislatia Uniunii Europene, au declarat agentiei MEDIAFAX surse oficiale. Modificarea taxei auto a fost decisa in sedinta de miercuri a Cabinetului,

dupa ce ministrul Mediului a prezentat o nota in acest sens.

Informatia a fost confirmata pentru MEDIAFAX de catre purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean, care a precizat ca Executivul pregateste o solutie legislativa in concordanta cu decizia Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.

„Ministrul Mediului a prezentat Cabinetului o nota privind taxa de poluare auto. Pregatim o solutie legislativa in concordanta cu decizia CJUE, iar actul normativ va fi aprobat de Guvern in perioada imediat urmatoare”, a spus oficialul guvernamental.

La randul sau, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat agentiei MEDIAFAX ca are in lucru mai multe variante de modificare a taxei auto si ca varianta finala va fi prezentata Guvernului in aproximativ doua saptamani.

El a precizat ca nu au existat probleme din partea Comisiei Europene legate de aceasta taxa si ca modificarea va fi efectuata astfel incat procedura de taxare sa fie clarificata pentru instante.

Ministrul a salutat totodata decizia de miercuri a Curtii Constitutionale, care a respins, cu majoritate de voturi, ca fiind neintemeiate criticile de neconstitutionalitate ale unor prevederi din Ordonanta de Urgenta a Guvernului 50/2008 privind taxa de poluare.

in urma cu o luna, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a aratat, intr-un punct de vedere exprimat la cererea unei instante romanesti, ca taxa de prima inmatriculare incalca legislatia Uniunii Europene intrucat produce un dezavantaj la vanzarea masinilor second-hand din alte state pe teritoriul Romaniei.

Guvernul a decis atunci constituirea unei comisii care sa stabileasca daca opinia Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene privind ilegalitatea taxei de prima inmatriculare impune modificarea legislatiei referitoare la taxa auto.

Guvernul a decis, in luna aprilie 2008, introducerea taxei de poluare auto, calculata in functie de datele tehnice ale fiecarei masini in parte, pe baza capacitatii cilindrice si emisiilor de dioxid de carbon. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here