Moneda nationala este supraevaluata, „cursul normal” fiind 4,7-4,8 lei/euro, iar aprecierea leului are efecte negative asupra exporturilor, a caror dinamica este deja in scadere, si implicit asupra sanselor de revenire a economiei, potrivit Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
„Un studiu al Economist Inteligence Unit (EIU) de la inceputul anului arata ca leul este supraevaluat cu 13%. Aprecierea monedei nationale a continuat, astfel ca extrapoland supraevaluarea este de 16%. Un curs normal ar trebuie sa fie 4,7-4,8 lei/euro. ii intrebam pe adeptii mentinerii cursului (…) de ce nu este asa. Cifrele si studiile arata ca avem o supraevaluare a leului si aspteptam contra-argumente de ce cursul nu este acolo”, a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa, presedintele AOAR, Florin Pogonaru.
In opinia lui Pogonaru, Banca Nationala a Romaniei este „excesiv de prudenta” in privinta capitalurilor speculative.
„Ai datoria sa duci cursul la nivelul la care economia functioneaza, nu sa fii excesiv de prudent. A fi prudent inseamna sa inchizi totul. Nu credem ca este acceptabila intarirea monedei nationale intr-o tara care se afla intr-o criza profunda, o tara parte a unei piete unice, fara posibilitati de a actiona prin bariere de orice fel. Am mai trecut printr-o perioada cand cursul coborase la 3,1 lei/euro si apreciem ca suntem inca departe de stingerea consecintelor acelei perioade, este de ajuns sa contemplam beneficiile si de cont curent din 2007 si 2008 si partea din criza anilor 2009-2010 care ne apartine”, a aratat reprezentantul AOAR.
El atrage atentia ca este ingrijoratoare scaderea dinamicii exporturilor in luna martie pe fondul aprecierii monedei nationale si ca in a treia decada din luna aprilie s-a inregistrat chiar o reducere fata de aceeasi perioada din 2010.
„Suntem obsedati de recesiune si nu suntem obsedati ca Romania a intrat in recesiunea exporturilor, dinamica inregistrand o scadere. Urmarim daca aceasta scadere se mentine si atentionam factorii responsabili ca in conditiile in care exporturile sunt singurul motor de crestere intrarea in recesiune a acestui sector inseamna o mare problema”, a spus reprezentantul AOAR.
Reprezentantii AOAR apreciaza ca in conditiile unui curs stabil inflatia in euro a crescut cu 20% in ultimii trei ani, astfel ca firmele exportatoare trebuie sa iasa pe pietele externe cu preturi mai mari cu peste 20%.
„Daca nu se iau in calcul toate aceste probleme pentru a determina dezvoltarea economica nu putem evita un colaps economic”, a declarat Constantin Savu, vicepresedinte al AOAR.
In primele trei luni exporturile au crescut in lei cu 43,2% iar in euro cu 39,4%, la 46,65 miliarde de lei (11,01 miliarde euro), potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).
De la inceputul anului leul s-a apreciat in raport cu moneda europeana cu 3,8%, de la un curs de 4,2848 lei/euro la finele anului 2010 la 4,2848 lei/euro marti. Cea mai joasa cotatie din acest an a fost publicata la finele lunii aprilie, de 4,0735 lei/euro, cand a fost atins minimul din martie 2010.
Produsul Intern Brut a crescut cu 0,6% in primul trimestru, fata de ultimelele trei luni ale anului trecut, astfel ca Romania a iesit tehnic din recesiune dupa doi ani si jumatate. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro