Ministerul roman al Afacerilor Externe saluta proclamarea, la 9 iulie, a independentei Republicii Sudanului de Sud, precizand ca Romania recunoaste aceasta tara ca stat suveran si independent si doreste sa dezvolte relatii stranse de cooperare cu aceasta. MAE aminteste, intr-un comunicat, ca actul de independenta survine punerii in aplicare a Acordului Cuprinzator de Pace din 2005, care a pus capat razboiului civil dintre Nordul si Sudul Sudanului.
Acordul este rezultatul unui referendum care a fost recunoscut ca liber si corect de Sudan, precum si de catre ansamblul comunitatii internationale.
Crearea noului stat se realizeaza cu acordul Sudanului, reflecta consensul partilor implicate si este conforma cu normele dreptului international, precizeaza MAE.
Ministerul Afacerilor Externe felicita ambele parti pentru asigurarea punerii in aplicare a procesului prevazut de Acordul Cuprinzator de Pace, pentru determinarea statutului Sudanului de Sud.
Ministerul Afacerilor Externe isi exprima, de asemenea, convingerea ca cele doua state, Sudanul si Sudanul de Sud, vor intretine relatii de prietenie si buna vecinatate si vor solutiona prin dialog intregul spectru de aspecte din relatia bilaterala.
Statele Unite, Marea Britanie si Franta au recunoscut sambata Sudanul de Sud, imediat dupa proclamarea oficiala a independentei noului stat.
Declararea independentei Sudanului de Sud a avut loc dupa mai mult de 50 de ani de razboi intre separatistii din sudul tarii si guvernele de la Khartoum, un conflict care a devastat regiunea si s-a soldat cu milioane de morti. Un acord de pace incheiat in 2005 a pus capat celui mai indelungat conflict din Africa si a deschis calea pentru referendumul din ianuarie 2011 privind secesiunea sudului tarii.
Deficitul comercial a scazut cu 7,5% in primele cinci luni
Deficitul comercial a accelerat in luna mai, depasind pentru prima data in acest an un milliard de euro, insa la finele primelor cinci luni decalajul dintre exporturi si importuri a fost de 3,6 miliarde euro, cu 7,5% mai mic fata de perioada corespunzatoare a anului anterior, potrivit datelor INS.
in termeni nominali, deficitul comercial de la finele primelor cinci luni a fost de 3,6 miliarde de euro, sub cel din perioada similara din 2010, de 3,9 miliarde euro.
Exporturile au crescut in primele cinci luni cu 32% la 18,2 miliarde euro, mai accelerat decat importurile, care au avansat cu 23%, la 21,8 miliarde euro.
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 13,1 miliarde euro la expedieri si de 15,6 miliarde euro la introduceri, reprezentand 71,8% din total exporturi si 71,1% din total importuri.
Ministerul roman al Afacerilor Externe saluta proclamarea, la 9 iulie, a independentei Republicii Sudanului de Sud, precizand ca Romania recunoaste aceasta tara ca stat suveran si independent si doreste sa dezvolte relatii stranse de cooperare cu aceasta.MAE aminteste, intr-un comunicat, ca actul de independenta survine punerii in aplicare a Acordului Cuprinzator de Pace din 2005, care a pus capat razboiului civil dintre Nordul si Sudul Sudanului.
Acordul este rezultatul unui referendum care a fost recunoscut ca liber si corect de Sudan, precum si de catre ansamblul comunitatii internationale.
Crearea noului stat se realizeaza cu acordul Sudanului, reflecta consensul partilor implicate si este conforma cu normele dreptului international, precizeaza MAE.
Ministerul Afacerilor Externe felicita ambele parti pentru asigurarea punerii in aplicare a procesului prevazut de Acordul Cuprinzator de Pace, pentru determinarea statutului Sudanului de Sud.
Ministerul Afacerilor Externe isi exprima, de asemenea, convingerea ca cele doua state, Sudanul si Sudanul de Sud, vor intretine relatii de prietenie si buna vecinatate si vor solutiona prin dialog intregul spectru de aspecte din relatia bilaterala.
Statele Unite, Marea Britanie si Franta au recunoscut sambata Sudanul de Sud, imediat dupa proclamarea oficiala a independentei noului stat.
Declararea independentei Sudanului de Sud a avut loc dupa mai mult de 50 de ani de razboi intre separatistii din sudul tarii si guvernele de la Khartoum, un conflict care a devastat regiunea si s-a soldat cu milioane de morti. Un acord de pace incheiat in 2005 a pus capat celui mai indelungat conflict din Africa si a deschis calea pentru referendumul din ianuarie 2011 privind secesiunea sudului tarii. (Mediafax)
Sursa foto: Arhivafoto.ro