Bon Jovi a sustinut un show exploziv, de trei ore, in Capitala, pentru peste 50.000 de fani

0
919
chitara-rock-concert

chitara-rock-concertTrupa Bon Jovi a sustinut, duminica, un show exploziv, care a durat trei ore, in Piata Constitutiei din Capitala, in fata unui public de peste 50.00 de persoane.Spectacolul a inceput la ora anuntata, 20.00, iar piesa care a dat startul show-ului a fost „Raise Your Hands”, fiind urmata de „You give love a bad name”.

Liderul trupei, Jon Bon Jovi, in forma maxima – in ciuda unei operatii chirurgicale la genunchi pe care a suferit-o la inceputul lunii -, imbracat intr-un tricou fara maneci, bleu, si pantaloni negri, s-a adresat spectatorilor cu apelativele „fratii si surorile mele”.

Au urmat cantece precum „We weren’t born to follow” – in timpul caruia pe un ecran urias de pe scena au rulat imagini cu eroi moderni, precum Barack Obama, Jimi Hendrix, Martin Luther King, Bob Dylan, dar si fotografii cu tancurile din piata Tiananmen din Beijing – si „Lost highway”.

„Buna seara, Bucuresti, este prima data cand venim aici, este grozav”, a spus liderul trupei, Jon Bon Jovi. „Sper ca este destul de cald pentru voi”, a glumit acesta cu fanii toropiti de canicula. „Voi incerca sa ridic temperatura”, a mai spus el, inainte de a canta „It’s my life”.
Sarbatoritul spectacolului a fost chitaristul Richie Sambora, recent iesit dintr-o clinica de dezintoxicare, care luni implineste 52 de ani. Fanii, dar si colegii de trupa i-au cantat „La multi ani” cu aceasta ocazie. Gestul a fost repetat si cand chitaristul si solistul trupei au cantat, pe o pasarela din mijlocul publicului, piesa „Bed of Roses”. Totodata, Jon Bon Jovi a luat atunci din public un steag al Romaniei cu numele trupei Bon Jovi imprimat pe panza si l-a pus in jurul gatului.

Bis-ul trupei a fost unul neobisnuit, putand fi considerat o a doua parte a concertului, deoarece a durat foarte mult. Desi muzicienii au promis de mai multe ori ca vor reveni la Bucuresti, incercand astfel sa calmeze avantul publicului, membrii trupei nu se mai dadeau dusi de pe scena. Printre altele, ei au mai cantat „Livin’ On A Prayer”, „Always”, „These Days”, pentru a incheia cu un clasic cover dupa „Twist and shout”.

in deschiderea concertului celebrei formatii au cantat doua trupe romanesti, QuantiQ si Stillborn, alese in urma unui concurs de organizatori.Membrii trupei Bon Jovi au sosit la Bucuresti sambata dupa amiaza, in jurul orei 16.00, cu o cursa aeriana privata, au declarat pentru MEDIAFAX organizatorii concertului. Formatia Bon Jovi a sustinut vineri seara un concert in Turcia, la Istanbul.

Urmatorul concert al Bon Jovi va avea loc miercuri, la Dusseldorf, in Germania.

Pentru sederea in Romania a lui Jon Bon Jovi, solistul formatiei, organizatorii au pregatit, printre altele, 200 de prosoape, majoritatea negre, trei copaci in ghiveci, sase masinute de golf la scena, dar si o bucatarie mobila, potrivit stirileprotv.ro. Starul mananca doar ce ii gateste bucatarul personal, pe care l-a adus cu el si in Romania.

Trupa Bon Jovi a concertat pe o scena de 54 de metri latime si 25 de metri adancime, puterea instalatiei de sunet depasind 15.000 de wati. Pe scena a existat un ecran cu o latime de aproximativ 40 de metri, inscris in arcul acesteia.

Peste 500 de persoane au lucrat la productia acestui eveniment, considerat „show-ul muzical al anului” in Romania.in actualul turneu mondial al formatiei sunt utilizate patru scene identice, care sunt transportate in cascada pentru a asigura ritmicitatea concertelor la intervale de cateva zile, intrucat productia unui singur show dureaza aproape o saptamana (lucrarile in Piata Constitutiei au inceput imediat dupa incheierea Rock The City, desfasurat in perioada 1 – 3 iulie). Pentru a transporta intregul echipament se folosesc aproximativ 40 de tiruri pentru fiecare spectacol.

In prezent, Bon Jovi se afla in plin turneu mondial, „The Circle” fiind seria de concerte cu cele mai mari incasari din 2010, potrivit revistei Billboard. Reusita de anul trecut, coroborata cu performanta similara din 2008, demonstreaza faptul ca celebra trupa americana a ajuns la un nivel de varf in ceea ce priveste profitabilitatea concertelor sale, la 26 de ani dupa ce si-a lansat albumul de debut.

De-a lungul anilor, formatia a vandut peste 120 de milioane de albume in lumea intreaga. Cele mai cunoscute albume semnate Bon Jovi sunt „Slippery When Wet” (1986), „New Jersey” (1988) si „Keep the Faith” (1992). Cel mai recent material discografic al trupei este albumul „The Circle”, lansat in 2009.

Trupa este formata din Jon Bon Jovi (voce, chitara), Richie Sambora (chitara, backing vocals), Tico Torres (tobe, percutie), David Bryan (clape, pian, backing vocals) si Hugh McDonald (bas, backing vocals).Concertul de la Bucuresti al trupei Bon Jovi este produs de East European Entertainment si D&D Entertainment, in colaborare cu Marcel Avram. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here