Subiectul regionalizarii este atat de amplu dezbatut in ultimele saptamani incat ai senzatia ca Romania nu are acum alte probleme si e absolut necesar sa discutam despre asta fiindu-ne deja rezolvate o multitudine de alte probleme socio-economice. Dincolo de aspectele de can-can, dincolo de inflamarile fara rost pe baze etnice,
dincolo de aspectul politic al chestiunii pe care nu-l comentez in nici un fel e necesar sa facem distinctie intre oportunitatea demersului si justetea sa, distinctie care ar plasa aceasta discutie despre reorganizarea administrativa a Romaniei intr-o zona a dialogului rational. Daca este sa luam drept punct de reper tendinta europeana este clar ca Romania are nevoie de o reasezare regionala pe principii clare care sa faca acest mecanism mai functional si mai aproape de realitatile lumii in care traim, insa tare ma tem ca in stilul manelist in care ne manifestam, totul la prima mana, tip petarda in urma careia ramane doar fum si zgomot, vom face praf o idee necesara si buna pe fondul sau. Regionalizarea ca principiu functional organizata pe baza unui specific economic care sa inglobeze nevoia de crestere economica a zonei cu specificul local, regionalizarea ca principiu al descentralizarii este si trebuie sa fie un scop de atins pentru Romania urmatorilor 10 ani.
Transilvania prin specificul sau, prin bogatia resurselor sale, prin modelul de dezvoltare economica pe care l-a propus contextului romanesc, va fi cred principalul beneficiar al acestei reorganizari, mai ales daca ea va fi facuta serios si nu superficial. Judete precum Cluj, Bihor, Mures, Sibiu vor avea in cadrul unei euroregiuni un destin economic as zice interesant dupa 2015. in tot acest context se tem unii, judetele mici vor avea de suferit, vor fi cenusaresele unui sistem care nu mai are rabdare cu cei mai putin inzestrati si poate ca pe undeva temerea e justificata. Alba, un judet infiintat in 1968 are o sumedenie de probleme platind tribut unor zone candva industrializate, platind tribut unor zone miniere care se zbat intre saracie si speranta, dar un judet care incearca prin proiecte de infrastructura, prin exploatarea potentialului istoric si turistic sa se transforme intr-un colt de potentiala regiune cu specificul si binecuvantarile ei. Judetul Alba in contextul regionalizarii are sansa sa mai ales daca cine trebuie intelege cum si unde sa ne plasam, daca cine trebuie renunta la orgoliul de a crede ca aici trebuie sa fie centrul unei regiuni. Pentru mine cel care se uita la manifestarea asta de forta si apoi de orgoliu conteaza mai degraba cat de functionala e o constructie nu ce pozitie ocupam in acest mecanism si cred ca aceasta zona poate arata mai bine daca va fi inclusa intr-o regiune care sa in sens larg sa dea posibilitatea zilelor Transilvaniei sa apara dincolo de orgolii, separatisme sau false temeri ca nu vom mai fi un stat unitar.
Judetul Alba, Alba Iulia cu minunile sale, aceasta legenda vie a neamului romanesc are coltul sau sub soare in orice organizare, pentru ca oamenii de aici au tarie de caracter, determinare si stiu ca putem sa ne smulgem odata din zecile de greutati pe care le avem. Regionalizarea poate fi un semnal de speranta daca-l tratam cu responsabilitate, daca nu va fi din nou un nou motiv de bulversare a tuturor, o noua ocazie de experiment nefericit pe marginea unui popor satul de experimente, de generatii de sacrificiu si de sperante desarte. Oricum, perioada urmatoare e de urmarit caci cei 22 de ani trecuti de la evenimentele din 1989 isi vor face simtita prezenta. Vine vremea deconturilor si nu putini vor fi cei care vor avea de platit. Romania e la o rascruce importanta asa ca de aceasta data veti da dovada de responsabilitate dragi orchestratori ai viitorului regional.
Alin Tomus (articol preluat din revista Business Adviser nr 60, varianta print)
