Stiglitz: Acordul zonei euro pentru Grecia poate opri extinderea crizei datoriilor

0
723
monete-euro-eurocenti

monete-euro-eurocentiAcordul liderilor din zona euro pentru sustinerea financiara a Greciei poate opri extinderea crizei datoriilor, a declarat laureatul premiului Nobel in economie Joseph Stiglitz. „Deciziile liderilor europeni sunt un raspuns pentru cei care contesta euro, un raspuns care pare convingator si poate opri extinderea crizei”,

a afirmat Stiglitz pentru cotidianul elen Ta Nea. El considera ca deciziile constituie „o solutie politica clara, un pas spre integrarea zonei euro si a Europei”.

Liderii zonei euro au incheiat saptamana trecuta un acord promovat de presedintele francez Nicolas Sarkozy si cancelarul german Angela Merkel, prin care Grecia va primi finantare externa de 109 miliarde euro de la UE si FMI, la care se adauga o contributie de circa 50 miliarde euro a creditorilor privati ai statului elen in perioada 2011-2014.

Creditorii privati vor putea participa la plan prin intermediul a patru instrumente, respectiv schimbul de obligatiuni la valoarea nominala in titluri cu maturitatea de 30 de ani, rostogolirea obligatiunilor guvernamentale elene care ajung la scadenta in titluri noi cu scadenta la 30 de ani si aceeasi valoare, un schimb de obligatiuni la 80% din valoare in titluri pe 30 de ani, dar si un schimb la 80% in instrumente pe 15 ani. Dobanda in cazul primelor doua variante ar fi de 4,5%, respectiv 6,42% pentru a treia si 5,9% pentu a patra.

Dobanda fondurilor de 109 miliarde euro puse la dispozitia Greciei in urmatorii trei ani de UE si FMI prin programul de finantare externa va fi de 3,5%, mult mai mica decat in cazul acordurilor incheiate in ultimele 18 luni cu Grecia, Irlanda si Portugalia. UE si FMI au incheiat un acord cu Grecia in mai 2010, angajand finantare externa de 110 miliarde euro.

Liderii europeni au indicat ca alte tari vulnerabile financiar din zona euro vor beneficia de mai multe facilitati acordate Greciei.

Stiglitz crede ca programul anuntat este foarte important si asteapta si detaliile.

in ianuarie, dupa ce criza a lovit Irlanda, Stiglitz a estimat ca pericolul pentru zona euro a ramas si a cerut liderilor eureopeni sa modifice legislatia din sistemul financiar pentru a da energie finantelor. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here