Basescu, intampinat la Rosia Montana de zeci de muncitori care au scandat "Vrem minerit"

0
749
rosia-montana-priveliste-ansamblu

rosia-montana-priveliste-ansambluPresedintele Traian Basescu a declarat, luni, la Rosia Montana, ca e un sustinator al proiectului minier „nu de azi, de ieri”, amintind ca a fost acolo si in campania electorala pentru a se informa si recomandandu-le reprezentantilor companiei sa gaseasca modalitati sa prezinte populatiei proiectul.

„Eu sunt un sustinator al proiectului nu de acum, nu de azi, de ieri, si in campania electorala am fost aici, la Rosia Montana”, a afirmat Basescu in timpul vizitei facute in cariera din localitate.

El le-a sugerat reprezentantilor companiei miniere sa gaseasca modalitati sa prezinte proiectul pe televiziunile nationale.

„Romania trebuie informata. Populatia nu e vinovata ca e reticenta, pentru ca e neinformata. V-as recomanda sa investiti mai mult in transferul de informatie”, a spus Traian Basescu.

Presedintele a adaugat ca proiectul minier de la Rosia Montana este explicat, de cele mai multe ori, de catre persoane care nu stiu ce inseamna acest proiect si care poate nici nu au fost la Rosia Montana.

seful statului a spus ca Romania trebuie sa-si relanseze „mineritul nesubventionat”.

El a afirmat ca ar trebui luata o decizie cat mai repede cu privire la proiectul minier de la Rosia Montana deoarece s-a vorbit foarte mult despre acesta.

La finalul intalnirii din cariera de la Rosia Montana, Traian Basescu a primit din partea reprezentantilor unui ONG al localnicilor o lista cu 2.500 de semnaturi cu sustinatori ai proiectului minier. Acestia i-au cerut presedintelui sa se implice in aprobarea proiectului minier, spunand ca au nevoie de locuri de munca.

Presedintele le-a spus ca aurul este important, dar, in afara de aur, „locurile de munca sunt mina de aur”.

Presedintele a fost asteptat in centrul localitatii Rosia Montana, de cateva zeci de muncitori care au scandat „Vrem minerit”, „Vrem sa muncim”, iar unii dintre ei au huiduit, seful statului spunandu-le: „Sunt ONG-uri care nu vor, dar haideti sa discutam”.

Opozantii proiectului minier de la Rosia Montana, pe de-o parte, si sustinatorii acestuia, pe de alta parte, l-au asteptat pe presedintele Traian Basescu in fata Primariei din Rosia Montana, unde s-au inghesuit sa vorbeasca cu seful statului.

In fata Primariei s-au adunat aproape o suta de persoane din cele doua tabere, multi dintre ei fiind muncitori imbracati in salopete ale companiei Rosia Montana Gold Corporation.

Sustinatorii proiectului scandeaza „Vrem minerit” si „Vrem sa muncim, nu sa cersim”, in timp ce opozantii fluiera, huiduie si scandeaza „Hotii”.

Presedintele Traian Basescu a mers apoi in Primarie, iar dintr-un balcon al institutiei le-a cerut oamenilor sa nu se mai certe, insa acestia au continuat scandarile.

La ora transmiterii acestei stiri, in sediul Primariei se desfasoara o intalnire intre reprezentantii administratiei locale, ai localnicilor si presedintele Traian Basescu.

Presedintele a ajuns la cariera din Rosia Montana in jurul orei 12.45. Dupa ce a vizitat cariera, Basescu a declarat ca proiectul de exploatare a aurului de la Rosia Montana a stat ingropat din 1997 din cauza lasitatii politicienilor, care „nu au vrut sa ii doara capul”.

„Poate interveni si lasitatea. Am vazut-o la foarte multi oameni politici. Daca acest proiect sta ingropat din 1997 pana acum, sa stiti ca unul din motivele serioase este lasitatea oamenilor politici, care nu au vrut sa-i doara capul. Daca ne gasea in plina exploatare cresterea de pret la aur? Daca se dadea drumul la proiect din ’97 ne gasea cresterea preturilor la aur in plina exploatare”, a afirmat presedintele.

Intrebat de o jurnalista daca vrea sa spuna ca premierul Emil Boc este las, Basescu a raspuns: „Va fac lasi si pe dumneavoastra, toti cei care stiti, dar nu aveti curaj sa va asumati sa spuneti cinstit ce este aici. Toti ascundeti realitatea de la Rosia Montana – poluarea si afectarea grava a mediului ca urmare a exploatarii de catre stat. Nu ma refer la premier, ca nu el a fost ministrul Mediului, nu el a fost ministrul Culturii pana acum. Premierului trebuie sa-i vina niste ministri cu solutiile. Dar toti s-au ferit”.

Presedintele Traian Basescu a declarat, in urma cu o saptamana, la TVR, ca proiectul Rosia Montana trebuie sa inceapa, mentionand ca statul are nevoie de aur pentru a-l duce in rezervele BNR, care trebuie sa ajunga la 200 de tone. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here