Isarescu: Ce modele da societatea romanesca, astazi, tinerilor?

0
745
bani-oameni-societate

bani-oameni-societateGuvernatorul BNR, Mugur Isarescu, spune ca trebuie oferite modele serioase tinerilor, dand exemplu o brosura facuta de Banca Central Europeana despre falsurile in materie de bancnote care, desi pare inspirata din povestile cu pionerul sovietic si militianul anilor ’50, e utila in educarea tinerilor.

Isarescu a povestit, la Constanta, ca BNR a gazduit anul trecut expozitia Euro a Bancii Central Europene si a aflat pana unde poate merge un asemenea proiect educational.

„Anul trecut am gazduit expozitia euro, nu era a noastra, era a Bancii Central Europene, noi doar am gazduit-o. Proiectul s-a adresat publicului larg si am vazut, din partea celei care intr-un fel ne este sora cea mare, Banca Central Europeana, pana unde poate sa mearga un asemenea proiect educational, pana la lucruri care ar putea parea caraghioase. De exemplu, apropo de contrafaceri, de falsuri in materie de bancnote, eu va spun ce m-a impresionat pe mine, o cartulie despre educatie, din asta care pare ciudata. Pentru cei generatia noastra probabil ca suna ca povestile alea cu pionerul sovietic, dar vedeti se mai repeta istoria. Cu baiatul bun, baiatul rau, fata – prietena baiatului bun si cum il descopera pe cel rau care se ocupa cu spalatul de bani, cu bani falsi. O poveste, as putea spune usuratica, dar ea era dedicata unui public tinta, tineretul, care trebuie sa fie educat”, a afirmat guvernatorul BNR.

El a mai spus ca tinerii din Romania au nevoie de adevarate modele, nu de samsari de fotbalisti sau de cei promovati in prezent de televiziuni.

„Tot vorbim despre bacalaureat ca nu au reusit prea multi. Ce modele le dam, ce modele le da societatea romanesca in prezent, samsari de fotbalisti care castiga cu sutele de milioane? Ei vor prelua treptat conducerea acestei tari daca nu le dam modele. Apropo de educatie, de mici trebuie sa fie educati in spiritul, nu spun cuvinte mari, al muncii, al cinstei, al legalitatii. Prima mea reactie la acea brosura, «uite, parca era pionerul sovietic si cu militianul din cartile de educatie din copilaria mea in anii ’50». Educatia are legile ei. Decat modelele care sunt promovate pe baza de rating la televiziuni in prezent mai bine asa ceva. si le face Banca Central Europeana, nu altcineva, nu este nici stangism, nici populism, este un proiect facut dupa zeci de ani de analiza”, a explicat Isarescu.

Seful bancii centrale a adaugat ca expozitia pentru familiarizarea publicului cu bancnotele si monedele euro a avut un numar redus de vizitatori si ca daca ar fi avut alta tematica probabil numarul celor care i-ar fi trecut pragul era mult mai mare.

„Din pacate, spun din pacate, desi in prezentarea mea de aici reiese ca e mare succes, expozitia a fost vizitata de numai 6.500 de persoane si a stat trei luni de zile. (…) Asta arata ca mai trebuie sa pistonam in aceasta directie. Daca era ceva legat de vreun mare samsar de fotbalisti probabil ca nu se duceau 6.500, se duceau 20-30.000 de persoane. La o expozitie Euro, in conditiile in care daca intrebai acum cinci ani, acum doi ani romanii daca vor sa treaca la euro, maine ar fi vrut sa treaca, acum nu mai vor, ca au aflat ca e greu, ca e Grecia, sunt confuzi in minte. Ce ne arata acest lucru ? Ca partea emotionala din reactia societatii romanesti este inca dominanta, peste tot exista dominanta emotionala si la vot se voteaza mai mult cu sentimentul decat cu ratiunea. Dar in domeniul finantelor cred ca trebuie mai multa ratiune, ca aici e vorba de bani”, a completat Isarescu. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here