Traiesc intr-o tara in care potentatii zilei si saltimbancii care ne dadacesc de dincolo de ”sticla” canalelor docte se raporteaza la iluzii macroeconomice, dar uita sa se ingrijeasca de microeconomia fiecarei gospodarii. O tara indatorata pana peste cap si care va mai imprumuta inca 16 miliarde de euro in anul 2012.
Adica 511 euro pe secunda. Din cele 16 miliarde, 2,6 miliarde se contracteaza pentru plata dobanzilor la imprumuturile anterioare. Asadar: o spirala periculoasa, din care nu stiu cum vom mai iesi.
O tara in care a fost aruncat la gunoi, fara regrete, articolul din ”Constitutie” care obliga statul sa garanteze cetatenilor un nivel de trai decent. O tara bogata cu oameni saraci. O tara cu brand (prost gasit!), subventionat din bani publici, dar careia i s-a dus buhul in lume pentru infractori transfrontalieri, copii cu dizabilitati si caini macelariti pe banda rulanta.
O tara care a contat, dar nu mai conteaza. De fapt, aproape nimic nu mai conteaza. O tara a blazarii, a lucrurilor croite din ce in ce mai prost, a umilintei si a disperarii. O tara a lipsei de viziune, a neimplicarii, a incremenirii in proiect. O tara in care pseudo-elitele ignora vechiul indemn al lui Adrian Paunescu: ”Niciodata, niciodata / Sa nu uitam de cei mai tristi ca noi”. Totusi: e tara mea, o iubesc si mi-as dori sa o vad schimbata la fata, ca o mireasa a crestinatatii rasaritene. Spunea, candva, Mircea Eliade: ”Trebuie sa iubesti Romania cu frenezie, s-o iubesti si sa crezi in ea, impotriva tuturor evidentelor – ca sa poti uita gradul de descompunere in care am ajuns”…
Unii vorbesc despre criza, iar altii simt criza. Unii rescriu trecutul, iar altii isi naruiesc prezentul si isi anuleaza viitorul.
Economia de criza e una pentru multimilionarul care cheama firme de lichidare ca sa-i arunce pe drumuri angajatii si alta pentru Ilie de la Scularie, care nu mai are ce pune pe masa la copiii care-l asteapta seara, ca puii de gugustiuc. Unii teoretizeaza recesiunea, dar poporul suporta criza. Pe propria piele, din ce in ce mai argasita. N-am nevoie de lamuriri savante ca sa-mi dau seama ca multe merg de-a-ndoaselea. Iar celor care incearca sa ma prosteasca (a cata oara?) le zambesc rece. Pentru ca tara (da, da, tara aceea a constradictiilor, de care vorbeam mai devreme!) incepe sa inteleaga si sa se miste. Iar cei care se bazau la infinit pe sabloanele manipularii esueaza la margini de piscina. Vreascurile unor noi paradigme se pun pe focul unui context socio-economic complicat. Poporul inca suporta criza (arsura sinistra, facuta cu dangaua inechitatii!). Dar, pentru cata vreme ?!
VLAD HOGEA
