O noua infrangere pentru Rapid in Liga Europa, scor 1-3 cu Hapoel Tel Aviv

0
771
fotbal

fotbalEchipa Rapid Bucuresti a fost invinsa, miercuri, pe Arena Nationala, cu scorul de 3-1 (3-1), de formatia israeliana Hapoel Tel Aviv, intr-un meci contand pentru grupa C a Ligii Europa, din care echipele PSV Eindhoven si Legia Varsovia au obtinut deja calificarea in 16-imile competitiei.

Golul echipei Rapid a fost reusit de Deac ’43, din penalti, in timp ce pentru Hapoel au punctat Igiebor ’12, Tamuz ’39 (penalti) si Toama ’45+1.

0-1: Igiebor inscrie dupa o pasa a lui Damari, care a profitat de o mare greseala facuta de Ovidiu Burca.

0-2: Arbitrul Zsolt Szabo acorda penalti dupa ce Burca l-a tras de tricou pe Damari, iar Tamuz a transformat lovitura de la 11 metri in minutul 39.

1-2: Kende il faulteaza pe Cassio in careu, iar penaltiul este transformat de Deac.

1-3: Damari ii paseaza lui Toama, care inscrie de la 4-5 metri.

in minutul 67, Fransman il faulteaza pe Deac in careu, iar portarul Apoula apara lovitura de la 11 metri executata tot de Ciprian Deac.

Rapid: Coman – Cretu, Marcus Antonio, Burca (Oros ’46), Bozovici – Grigorie (Sburlea ’61), N.Grigore, Apostol – Roman, Cassio (Pancu ’54), Deac. Antrenor: Razvan Lucescu.

Hapoel: Apoula – Kende, Pecalka (Badier ’27), Fransman, Shish – Damari, Yadin (Mahmmoud ’34), Abutbul, Toama – Tamuz (Lala ’81), Igiebor. Antrenor: Dror Kashtan.

Cartonase galbene: Yadin ’18, Shish ’34, Fransman ’67, Damari ’70

Partida a fost arbitrata de o brigada din Ungaria, condusa la centru de Zsolt Szabo, ajutat la cele doua linii de Robert Kispal si Zsolt Varga, arbitru de rezerva fiind Peter Solymosi. Arbitrii suplimentari au fost desemnati Roland Veizer si Adam Farkas.

Dupa penaltiul provocat de Burca, acesta a fost huiduit si fluierat de suporterii rapidisti. Fanii i-au intampinat pe jucatorii rapidisti cu huiduieli la intrarea pe teren, dupa pauza.

Galeria Rapidului nu a mai incurajat echipa in repriza a doua, iar in ultimele zece minute ale partidei i-a ironizat pe jucatori scandand „Ole” la fiecare pasa reusita. De asemenea, fanii au scandat ironic „Ole, ole, multumim Rapidule” si i-au huiduit si fluierat pe jucatorii rapidisti, asa cum s-a intamplat si la finalul meciului.

La meciul disputat pe Arena Nationala au asistat aproximativ 6.500 de spectatori.

in urmatoarea etapa, ultima din Grupa C a Ligii Europa, Rapid va intalni in deplasare formatia olandeza PSV Eindhoven. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here