Merkel promite ca va apara euro, moneda pe care o considera mai puternica decat marca germana

0
707
angela-merkel

angela-merkelCancelarul german Angela Merkel a promis vineri ca va apara euro, moneda pe care o considera mai puternica decat fosta marca germana, insa a avertizat ca Europa trebuie sa se pregateasca de un „maraton” dur pentru recastigarea credibilitatii pierdute in timpul crizei.

„Rezolvarea crizei datoriilor de stat este un proces, care va dura cativa ani”, a declarat Merkel intr-un discurs in fata parlamentului german. Cancelarul a cerut o abordare pe termen lung a integrarii fiscale stranse in zona euro, cu o disciplina bugetara dura, si a respins posibilitatea unei interventii de tip „relaxare cantitativa” a Bancii Centrale Europene (BCE).”Banca Centrala Europeana are o responsabilitate diferita de cea a Fed (Rezerva Federala a SUA – n.r.) sau a Bancii Angliei”, a aratat liderul german. Totusi, ziarul Suddeutsche Zeitung scrie ca Merkel este dispusa sa accepte achizitii mai ample de obligatiuni de stat de catre BCE pentru a castiga timp pana cand intra in functiune mecanismele de control bugetar la nivelul zonei euro.

Merkel a respins din nou emisiunea de obligatiuni comune la nivelul zonei euro ca solutie anticriza, notand ca astfel de operatiuni ar incalca constitutia Germaniei. Cancelarul a cerut consolidarea prerogativelor institutiilor europene in privinta controlului bugetelor nationale prin modificarea tratatelor UE, dar si utilizarea fondului de urgenta al zonei euro pentru stabilizarea pietelor. Liderii UE se vor reuni la finele saptamanii viitoare la Bruxelles, summit-ul fiind considerat unul de importanta cruciala pentru viitorul zonei euro.Bursele globale si obligatiunile statelor europene au continuat sa recupereze teren vineri, datorita sperantelor ca liderii zonei euro sunt aproape de un plan decisiv de combatere a crizei. Declaratiile lui Merkel pregatesc astfel terenul pentru o saptamana de discutii intense la varful UE, liderii politici incercand sa ajunga la un consens pe un „pact fiscal” care sa confere Comisiei Europene prerogative extinse in privinta controlului bugetelor statelor din zona euro, sa cuprinda sanctiuni dure pentru statele care incalca reglementarile europene si sa asigure integrarea fiscala accelerata la nivelul uniunii monetare.

Presedintele BCE Mario Draghi a transmis joi un mesaj important pietelor, indicand ca institutia este pregatita sa intervina mai agresiv pentru rezolvarea crizea daca guvernele zonei euro vor subscrie propunerilor de integrare fiscala. Merkel va merge luni la Paris pentru a prezenta, impreuna cu presedintele francez Nicolas Sarkozy, propunerile franco-germane de modificare a tratatelor UE. Sarkozy a salutat joi apelurile Germaniei privind un nou tratat care sa inaspreasca disciplina fiscala in zona euro, insa, spre deosebire de Merkel, liderul francez nu a vorbit despre consolidarea prerogativelor Comisiei Europene sau ale Curtii Europene de Justitie. Sarkozy, care doreste sa castige in primavara anului viitor un nou mandat, a propus o Europa „interguvernamentala”, in cadrul careia presedintii si premierii statelor din zona euro ar avea ultimul cuvant de spus pe bugetele nationale. Opozitia din Franta il acuza pe Sarkozy ca promoveaza „un tratat de austeritate dictat de Germania”.

Merkel a facut o paranteza in timpul discursului din Bundestag pentru a respinge aceste acuzatii.Sarkozy va incerca vineri sa-l convinga pe premirul britanic David Cameron sa accepte modificarea tratatelor UE pe probleme de integrare fiscala la nivelul zonei euro fara a insista pe consolidarea influentei Londrei pe chestiuni sociale si juridice in defavoarea Bruxellesului. Euroscepticii din coalitia care sustine cabinetul Cameron fac presiuni pentru a-l determina pe premier sa reduca relatiile cu UE si sa obtina garantii ca eforturile de convergenta fiscala din zona euro nu vor afecta interesele Londrei ca centru financiar global. Surse apropiate liderilor din Germania si Franta au declarat ca discursurile de joi si vineri au fost coordonate pentru a se asigura ca „nu sunt incompatibile”. Mai multi oficiali germani au laudat „curajul” lui Sarkozy de a transmite populatiei ca Franta va fi nevoita sa-si revizuiasa modelul social si sa scada cheltuielile publice. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here