Nu trebuie sa fii un mare specialist ca sa-ti dai seama ca, in zilele noastre, cultura a devenit un fel de ruda saraca, poftita mai la coltul mesei sa linga cratita si sa se sature cu firimiturile si resturile ramase de la ceilalti. O mentalitate negustoreasca de import, care n-are perspectiva viitorului si te judeca numai dupa gologanii
care intra la tescherea. Colectiile de mare tiraj si de larga popularitate pe intreg cuprinsul tarii si pentru toate varstele si pentru toate portofelele sunt acum de domeniul basmului cu cocosul rosu. Iar sarmanele reviste literare locale, desi nu-si platesc colaboratorii, sunt sortite, din lipsa de fonduri, sa-si dea obstescul sfarsit mai devreme sau mai tarziu sub privirile opace ale unor martori plictisiti si al unor cititori dezorientati.
Nu poti sa invinuiesti pe nimeni, generatiile medii si mai tinere prezinta inca handicapul unei scolarizari tehnice obsesive, in dauna culturii generale, iar recent, asistam la impamantenirea abuziva a unor modele hibride de import, cum ar fi zgomotul in loc de melodie, bataiala epileptica in loc de dans, restlingul in loc de intrecerea nobila sportiva, bancurile prostesti licentioase in loc de umor, delirul paranoic in loc de poezie sau naratiunea terna si fara orizont in loc de capodopera artistica. in posturile-cheie au ramas aceiasi activisti culturali cu doctorate de partid si cu gusturi indoielnice de comisari vanatori de subantelesuri nonguvernamentale. O ploaie de preturi si de taxe fanariote prohibitive si o retea de trucuri si de cumetrii literare au reusit sa transforme panorama culturala a zilelor noastre intr-o farsa de prost gust care se mentine prin ostracizarea nesupusilor, prin legea tacerii, si, in cazuri mai grave, prin niste frane defecte de automobil sau de avion.
Daca recititi ”Epigonii” sau ”Scrisoarea a III-a”, vom constata ca Eminescu e mai prezent ca oricand, mai prezent chiar decat Caragiale. Prim- planul literaturii romane a fost ocupat prin forta si prin presiuni extranee de eternii mirmidoni cinici, buni la toate: ei fac politia arhivelor secrete, ei devin consilieri sau ministri, ei reprezinta tara prin expozitii grotesti dar insidioase, ei trivializeaza limba cu tot felul de “trenduri” si “locatii”, care se potrivesc ca nuca-n perete in peisajul armonic al limbii romane. si tot ei se autopropun la premii internationale sau la maricele premii inventate ad hoc. Cu o clarviziune uluitoare, Eminescu i-a pictat in aqua-forte la o suta cincizeci de ani distanta in timp: “Iara voi epigonii, simtiri reci, harfe zdrobite / Mici de zile, mari de patemi, inimi batrane, urate / Masti razande puse bine pe-un caracter inimic /… in noi (voi, n.n.) totul e spoiala, totu-i lustru fara baza / voi credeati in scrisul vostru, noi nu credem in nimic …”
Suntem mai europeni decat cei care ne contesta
Iata si explicatia faptului (una din ele) ca Poetul nostru National este vesnic atacat cu incapatanare de tot felul de agenti ai demolarii, interni si externi. Nu e exclus ca acestia chiar sa-i fi grabit moartea.” (”Mai potoliti-l pe Eminescu!”) Vremile si actorii incriminati de poet nu difera, in fond, de ce se intampla in zilele noastre; oamenii sunt aceiasi, mijloacele lor sunt mai sofisticate.
Pentru moment, publicistica literara lupta din greu cu eroism si abnegatie, in deriva pe valurile violente si nesigure ale naufragiului general impus de niste ideologii economice paguboase. Daca am ajuns sa fim amenintati de foamete pana si noi, in Romania, atunci e posibila orice inscenare. in alte vremuri mai blestemate, cartile si revistele apareau parca mai usor, iar scriitorii si artistii puteau trai din munca lor, fara a fi nevoiti sa-si vanda casa sau gainile din batatura.
Cei care se incapataneaza sa mai reziste pe baricadele specificului national trebuie sa infrunte in fiecare zi dificultati insurmontabile. Ei, insa, nu vor putea sa se mentina la nesfarsit pe toboganul prabusirii programate si va trebui sa depuna armele. Adevaratii oameni de cultura nu vor complicita niciodata cu profanatorii limbei, cu importatorii de traditii ridicule expirate (Halloween, de exemplu), cu hermetismul gol pe dinauntru, cu maimutarelile unor ratati lipsiti de demnitate si de coloana vertebrala. Destinul nostru este romanesc si punctum! Nu putem si nu vrem sa fim dresati dupa mintisoara altora mai cu bani, sa fim lasati sa ne dezvoltam dupa propriile noastre legi de evolutie, promovand in primul rand valorile autohtone si acceptand sugestiile europene cu prudenta cuvenita.
Sa nu ne mai tot rusinam cu calitatea noastra de romani. Ceilalti nu sunt mai buni, fiindca nu sunt coborati cu harzobul din cer. si, la urma-urmei, suntem mai europeni decat cei care ne contesta.
(articol preluat din revista Business Adviser nr. 64)
