BrandTailors – companie de strategie si design de brand – are un nou partener in structura actionariala a companiei, in persoana Andreei Florea.
Andreea Florea – Brand Strategy Coordinator – devine partener in cadrul BrandTailors,
beneficiind de o participatie de 10% in actionariatul firmei. Schimbarea la nivelul actionarial al companiei vine ca urmare a deciziei managementului BrandTailors de a deschide parteneriatele cu actualii angajati aflati la conducerea departamentelor interne in vederea asigurarii rolului de lider incontestabil pe care firma il are pe piata din Romania.
in primavara anului 2009 mi-am dat seama ca Andreea este un om de exceptie cu un potential profesional remarcabil. Mi-am dorit, inca de atunci, sa o cresc intr-un consultant de valoare si am credinta ca am reusit, dovada fiind capacitatea ei de a coordona intreaga activitate de strategie de brand pe care o deruleaza BrandTailors. Cooptarea ei in structura actionariala a fost stabilita inca de la sfarsitul anului 2010 si face parte din planul meu de a-mi forma un succesor la conducerea companiei. Pentru mine, Andreea este atat partenerul meu, cat si viitorul BrandTailors.
Beatrice Danis
Managing Partner
De asemenea, participatia Andreei Florea in structura actionariala a BrandTailors reprezinta un considerent important pentru mentinerea si sporirea traiectoriei evolutive ascendente, din ultimii ani, a companiei si se intemeiaza pe capacitatea remarcabila a echipei de strategie la conducerea careia s-a aflat, oficial, incepand cu anul 2011, de a livra rezultate notabile la nivelul intregii industrii autohtone de branding.
Din prima zi la BrandTailors, mi-am asumat pozitia ca aceasta companie este propriul meu business. Astfel, accept propunerea de a deveni partener ca pe o provocare: daca aceasta este intr-adevar afacerea mea, atunci ea trebuie sa fie „de pus la raft” in acelasi mod in care am construit si voi continua sa dezvolt toate programele cu care BrandTailors asigura, in piata, caracterul marcant al brand-urilor pentru clientii proprii. Parteneriatul este, de asemenea, o evolutie pe orizontala, aceea in care esti scos din pozitia de simplu angajat al unei firme si iti angajezi tu insuti firma pe o traiectorie pe verticala. E un filtru exceptional pentru intreg procesul de decizie.
Andreea Florea
Partner, Brand Strategy Coordinator
Andreea Florea este dublu-licentiata in „Relatii Internationale si Studii Europene” si „Comunicare si Relatii Publice” in cadrul Universitatii Bucuresti. S-a alaturat echipei BrandTailors in anul 2008, unde a detinut functia de Brand Consultant pana la inceputul anului 2011 cand a fost promovata coordonator al departamentului de strategie de brand al companiei, pentru conceperea, dezvoltarea si coordonarea implementarii unor ample proiecte de consultanta de brand pentru clientii BrandTailors. Andreea Florea semneaza, de-a lungul ultimilor doi ani, programe de succes precum: programele de rebranding si activare de brand dezvoltate pentru Raraul (Albalact), Peak si Igienol (Interstar Chim), Star (Pepsico) s.a.