Preturile apartamentelor noi au scazut in ultimii ani cu valori cuprinse intre 26,5% si 54%, conform indicelui imobiliare.ro, in cele mai multe cazuri acestea aproape ca s-au injumatatit. www.imobiliare.ro, principalul portal imobiliar din Romania, prezinta o radiografie a segmentului rezidential nou in Bucuresti si cele mai mari orase din tara.
Garsoniere noi: Capitala mai scumpa cu 50% ca Iasiul
Cele mai ieftine garsoniere noi se gasesc la Iasi, unde pretul mediu solicitat de dezvotatori este in prezent de 32.324 euro. Cumparatorii pot gasi oferte chiar mai ieftine de 30.000 de euro, in zonele Nicolina sau Podu Ros. in majoritatea celorlalte mari orase analizate, cu exceptia Timisoarei si a Bucurestiului, preturile solicitate pentru o garsoniera noua sunt foarte apropiate: 36.089 euro la Cluj, 37.276 euro la Brasov, 38.039 euro la Constanta. La Timisoara, pretul unei garsoniere noi sare de obicei de 40.000 de euro, pentru ca pretul mediu cerut mediu pentru unitatile noi cu o camera din Bucuresti sa fie de 48.860 de euro. Garsonierele din Capitala sunt si cele care s-au ieftinit cel mai mult in perioada de criza, pretul mediu solicitat in prezent pentru acesta reprezentand doar 46% din pretul mediu solicitat in urma cu 4 ani.
Apartamente noi cu doua camere: un apartament nou cu doua camere la Cluj, cat o garsoniera la Bucuresti
Apartamentele noi cu doua camere s-au ieftinit cu un procent cuprins intre 34% la Timisoara si 53,5% in Capitala. Clujul are cele mai ieftine apartamente noi cu doua camere dintre marile orase analizate, cu un pret mediu cerut de 49.392 de euro. La Brasov, apartamentele noi cu doua camere costa in medie 52.302 euro. Ceva mai scumpe sunt la Iasi, putin peste 53.000 euro si Timisoara, aproape 54.000 euro. in Constanta, un apartament nou cu doua camere costa aproape 57.000 de euro. Capitala iese din tipar si la aceasta categorie, dezvoltatorii bucuresteni solicitand un pret mediu de 84.939 euro pentru unitatile noi cu doua camere.
Apartamente noi cu trei camere: diferente enorme de la un oras la altul
Categoria apartamentelor noi cu trei camere prezinta si cele mai mari diferente intre cele sase orase analizate. Cele mai mici pretentii le au dezvoltatorii ieseni care solicita in medie 64.047 euro pentru o unitate noua cu trei camere. Urmeaza cei din Cluj, cu un pret mediu cerut de 68.205 euro, pretul de aici fiind puternic influentat de zecile de oferte din Floresti unde pot fi gasite apartamente noi cu trei camere cu suprafete mici la preturi ce coboara chiar sub 40.000 de euro.
La Timisoara, un apartament nou cu trei camere costa in medie 74.700 euro. Oferte mai scumpe sunt la Brasov si Constanta unde intalnim si cele mai mici devalorizari, pretul mediu cerut aici fiind de 85.453 euro, respectiv 86.787 euro. Capitala nu se dezminte pastrandu-si statutul de cel mai scump oras din tara si la aceasta categorie, cu un pret mediu cerut ce depaseste 123.000 euro, aproape dublu decat in Iasi sau Cluj, in ciuda unei ieftiniri de 47% in ultimii ani.