Capul atacurilor de la 11 septembrie vrea ca SUA sa fie anchetata pentru tortura

0
760
teroristi

teroristiAvocatii lui Khaled Sheikh Mohammed, care s-a autoproclamat organizatorul atentatelor de la 11 septembrie, au anuntat marti ca au cerut Raportorului Special ONU pentru tortura Juan Mendez o ancheta asupra relelor tratamente pe care clientul lor le denunta.

„In aceasta Zi Internationala de Sustinere a victimelor torturii (marti)”, apararea lui Khaled Sheikh Mohammed a anuntat ca a adresat o „scrisoare de sustinere” catre Mendez, in cadrul unei „prime etape a unei anchete ONU asupra acuzatiilor de tortura”. Avocatii au trimis aceasta cerere cu o zi inainte de inculparea, pe 5 mai, la Guantanamo, a clientului lor, care risca pedeapsa capitala.

Primele marturisiri ale pakistanezului, alias KSM, au fost obtinute sub tortura, dupa ce acesta a fost supus de 183 de ori la simularea inecului si unui total de sapte zile si jumatate de privare de somn intr-o inchisoare secreta CIA, potrivit unui raport al serviciilor americane de informatii.

In aceasta scrisoare, avocatii ii cer Raportorului Special ONU Juan Mendez „sa deschida o ancheta completa, justa si impartiala asupra conduitei Statelor Unite si unei alte eventuale tari complice”.

„Dupa l-a supus pe Mohammed la tortura si la un tratament crud, inuman si degradant, in urma capturarii sale pe 1 martie 2003 la Rawalpindi, in Pakistan, Guvernul american l-a constrans la tacere”, scriu avocatii acestuia.

„In absenta unui document de acces la nivel ultrasecret, nimeni nu este autorizat sa il intalneasca sau sa ii vorbeasca. Avocatii sai sunt invitati sa nu pronunte cuvinte ca «presupus, clasat, secret al apararii»”, continua ei, invitandu-l pe Mendez sa ceara sa il intalneasca pe cel mai „celebru” detinut de la inchisoarea militara din Guantanamo Bay (Cuba).

„Statele Unite cauta sa inchida acest penibil si sumbru capitol din istoria tarii noastre, omorandu-l pe Mohammed in urma unui proces-spectacol”, apreciaza avocatii in aceasta scrisoare.

„Nimeni nu trebuie sa fie torturat”, a scris capitanul Jason Wright, unul dintre avocatii militari ai lui KSM, intr-un comunicat. „incepand de la 11 septembrie (2011), Statele Unite si-au pierdut simtul moral. Dand socoteala, am putea spera ca in sfarsit sa ne regasim”, subliniaza el.(MEDIAFAX)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here